Una dintre persoanele care a promovat un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere în mandatul lui Ovidiu Portariuc, a făcut un pas în spate.
Este vorba despre Cornel Hergheligiu cel care a fost director al Direcției de Dezvoltare în cadrul Primăriei Botoșani și care în ultimele două luni de zile s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului.
În cursul acestei dimineți a avut o întrevedere cu primarul în funcție, Cătălin Flutur căruia i-a transmis
”Decizia a fost să renunț la funcția de director din cadrul Primăriei concentrându-mă în momentul de față pe partea familială mai ales, având în vedere faptul că urmează să mi se nască al doilea copil și cel mai probabil mă voi orienta spre domeniul privat”
Cornel Hergheligiu, director Primăria Botoșani
Perioada de concediu de creștere a copilului este valabilă până pe data de 23 august ceea ce înseamnă că probabil demisia va fi valabilă cu ziua de miercuri.
Cornel Herghelegiu este economist la bază şi totodată membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. El a fost director în Primăria Botoșani din 2012. (G.E.)
Peste 17.000 de botoșăneni își primesc indemnizațiile de la stat: Anunțul Agenției de Plăți
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Vot la PSD pentru lista candidaților la parlamentare, răzvrătiții loviți de muțenie
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Puștan de 19 ani amendat cu 1.000 de lei de polițiști după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024