Europarlamentarul român Laurențiu Rebega, vicepreședintele Grupului Europa Națiunilor și Libertății, propune o măsură radicală pentru oprirea defrișărilor: ”sistarea, pentru 10 ani, a tuturor tăierilor de păduri”.
Rebega arată că viteza cu care dispar pădurile din România este de 3 hectare pe oră și că peste două sute de mii de hectare de păduri au fost vândute străinilor în ultimii ani, potrivit Stiri pe surse.
”Investitorii din Germania, Austria, și Statele Unite „roiesc la borcanul cu miere” mai ceva ca albinele, pentru că au și de ce: pădurile noastre sunt chiar de zece ori mai ieftine decât în alte state europene”, afirmă europarlamentarul.
Rebega critică legile permisive care au permis ca ”500 de mii de hectare de teren agricol să fie cumpărate ori arendate de italieni, francezi, danezi, portughezi și arabi…!”
Pe lângă sistarea tăierilor de păduri pe 10 ani, Rebega mai susține și ”o lege organică prin care procentul de păduri din România să fie stabilit la 30%, precum și un program masiv de reîmpăduriri pentru a atinge acest procent”.
În caz contrar,
”dacă tăierile de păduri continuă, în contextul încălzirii globale, țara noastră va avea, în 2050, vaste zone deșertice: aproape întreaga Câmpie Română, întreaga Oltenie, toată Moldova dintre Siret și Prut și o mare parte din, zona de câmpie din județele Bihor, Arad și Timiș”, avertizează europarlamentarul român.
Peste 17.000 de botoșăneni își primesc indemnizațiile de la stat: Anunțul Agenției de Plăți
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Vot la PSD pentru lista candidaților la parlamentare, răzvrătiții loviți de muțenie
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Puștan de 19 ani amendat cu 1.000 de lei de polițiști după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024