Vedetele s-au duelat pentru a ajuta 60 de copii care provin din familii nevoiașe.
Pe 24 decembrie, În Ajun de Crăciun, televiziunea națională a oferit o ediţie de poveste a emisiunii "Câştigă România!". Virgil Ianțu i-a avut în studio pe Sore, Paul Ipate şi Octavian Strunilă.
Vedetele s-au ”duelat” în cunoştinţele de cultură generală pentru a ajuta 60 de copii cu situaţie materială grea.
"Mă bucur că am fost invitat şi în platoul "Câştigă România!" ca între prieteni. Îmi place concursul de cultură generală, este un program din care ai de învăţat multe despre ţara noastră. Genul acesta de emisiune te face să te duci acasă şi să mai deschizi o carte", a spus Octavian Strunilă.
Într-un decor de basm, cu brazi împodobiţi şi o atmosferă caldă, în ediţia specială „Câştigă România!” a fost invitat şi Moş Crăciun. Copiii au primit jocuri quizz despre ţara noastră şi saci cu dulciuri.
„Am răspuns cu plăcere invitaţiei. În primul rând pentru că este singurul concurs de cultură generală şi în al doilea rând pentru că este prezentată de un bun prieten, Virgil Ianţu. Atmosfera a fost extraordinară, copiii au fost minunaţi şi deschişi şi, când ştiau răspunsul la întrebare, ne „suflau”. Mă bucur că prin gestul meu am putut să fac câţiva copii fericiţi”, a spus Sore.
Surpriza serii a venit chiar la începutul emisiunii, când Virgil Ianțu și-a dat seama că a invitat în platou trei moldoveni.
Dacă despre Octavian Strunilă toată lumea știa că e din Dorohoi, iar Paul Ipate din Iași, Sore Mihalache a spus că este tot moldoveancă, mai exact… din Botoșani.
Cel care și-a manifestat primul mirarea a fost chiar Virgil Ianțu, prezentatorul "Câştigă România!", care i-a cerut detalii.
”Este adevărat că m-am născut în București, dar absolut toată familia mea este din Botoșani. Am avut de curând un concert la Botoșani și în fața mea, în mulțimea de oameni erau toate rudele”, a spus Sore în timpul emisiunii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024