Bărbatul a declarat că a achiziţionat motocicleta cu 650 de euro.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care intenţiona să tranziteze frontiera, având ascunsă în autovehicul o motocicletă declarată furată în Italia.
În data de 22 ianuarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, D.L., cetăţean moldovean, în vârstă de 29 de ani, şofer al unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în R. Moldova.
Cu ocazia controlului, în microbuz a fost descoperită o motocicletă marca Harley Davidson, parţial asamblată şi fără numere de înmatriculare. Pentru motocicletă, şoferul nu a putut prezenta documente, iar în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că aceasta figurează ca furată din Italia, din noiembrie 2018.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat motocicleta contra sumei de 650 euro, fără a avea cunoștință despre faptul că aceasta este furată sau implicată în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar motocicleta, în valoare de 3.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Șofer” prins cu nereguli după un control la Vama Stânca
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ACUM: Un fost ministru și un primar de aproape 90%, LIVE la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 06, 2024