Polițiștii l-au adus în cătușe la Botoșani.
La data de 14 iunie 2024, în jurul orei 13:50, Poliția Municipiului Rădăuți a primit spre executare mandatul de executare a pedepsei închisorii dispus de Judecătoria Rădăuți, privindu-l pe un bărbat din municipiul Rădăuți, care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de „abandonul de familie”.
În vederea executării mandatului, au fost efectuate verificări la adresa de domiciliu a bărbatului, ocazie cu care acesta nu a fost identificat. Verificările au fost continuate, iar în jurul orelor 14.40, persoana condamnată a fost identificată pe raza municipiului Rădăuți.
Bărbatul a fost reținut și i s-a înmânat o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii, potrivit știreasucevei.ro
Individul a fost condamnat la 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii „abandonul de familie”, constând în aceea că din anul 2018 și până în prezent, nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligația de plată a pensiei de întreținere stabilită în favoarea fiului său, fiind restant cu suma de 20.100 lei.
La nivelul Poliției Municipiului Rădăuți a fost constituită escortă, care l-a condus pe individ în vederea încarcerării la Penitenciarul Botoșani.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024