Trei persoane au fost amendate de jandarmi sâmbătă dimineață cu câte 20.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind regimul produselor accizabile.
Pe lângă sancțiunile primite, vânzătorii de țigări de contrabandă au rămas și fără cele 150 de pachete de țigarete, găsite de jandarmi asupra acestora în zona Pieței Centrale din municipiul Dorohoi.
Conform prevederilor Codului Fiscal, deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a unei cantități mai mici de 10.000 de țigarete, fără a fi marcate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei, precum și cu confiscarea pachetelor de țigări.
De asemenea, săvârșirea de mai multe ori, în decursul unui an calendaristic, a acestei fapte constituie infracțiune, dacă prin cumulare se depășește limita cantitativă de 10.000 de țigarete, pedeapsa prevăzută de Codul Fiscal pentru această faptă fiind închisoarea de la 2 ani la 7 ani.
Nu doar cei care dețin sau comercializează o cantitate mai mică de 10.000 de țigarete fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaj fals pot fi sancționați, ci și persoanele care dețin sau comercializează produse accizabile supuse marcării sub limita a 400 de țigări de foi de 3 grame, 200 de țigări de foi mai mari de 3 grame, 1 kg de tutun de fumat, 40 de litri de alcool etilic, 200 de litri de băuturi spirtoase, 300 de litri de produse intermediare sau 300 de litri de băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri.
(foto – realitateadorohoiana.ro)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024