În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.
Polițiștii botoșăneni au avut o activitate intensă weekendul trecut, numeroși cetățeni fiind prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Cei mai mulți au fost surprinși în cursul zilei de sâmbătă. Astfel, polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe Drumul Comunal DC 52A, în comuna Albești, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Todireni, care avea o alcoolemie de 0,50 mg/l în aerul expirat.
La scurt timp, la Ștefănești, a fost oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Dobârceni, care avea o alcoolemie de 1,06 mg/l în aerul expirat, în timp ce pe Drumul Județean DJ 282, din comuna Hlipiceni, un autoturism era condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Hlipiceni, care avea o alcoolemie de 1,02 mg/l în aerul expirat.
În aceeași zi, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe raza localității Horodiștea, un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din comuna Păltiniș, care avea dreptul de a conduce autoturisme suspendat.
Și în municipiul Botoșani, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Primăverii, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din aceeași localitate, care avea o alcoolemie de 0,40 mg/l în aerul expirat.
Duminică, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din orașul Darabani, care avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Iar la Flămânzi, oamenii legii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din orașul Flămânzi, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și care avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024