Viitorul Hotelului Premier inaugurat exact în urmă cu un an la Botoşani este unul incert cel puţin din punct de vedere al proprietarului. Investiţia a costat circa 1,5 milioane de euro şi deocamdată nu se ştie dacă va reveni acţionarului de la Dinamo Bucureşti sau încă soţiei acestuia.
"Cadou de 2.000.000 euro pentru soţie"
În 2010, când stabilimentul a fost deschis, Cristi şi Mihaela Borcea nu au precizat foarte exact cine este proprietarul. În schimb, presa naţională a relatat că ar reprezenta un cadou pe care omul de fotbal i l-a făcut soţiei pentru a-i ierta din aventurile extraconjugale.
„A călcat strâmb în urmă cu trei ani, iar de atunci este dispus sa facă orice pentru a obţine iertarea soţiei. În 2009, Cristi Borcea i-a deschis Mihaelei o clinică de înfrumuseţare, iar acum, şeful dinamovist i-a construit soţiei un hotel la Botosani, evaluat la peste două milioane de euro (…). Primul cadou extravagant pe care directorul executiv al clubului Dinamo i l-a făcut partenerei sale de viaţă a fost clinica antiîmbătrânire Michelle, deschisă în urmă cu şase luni, pentru care a scos din buzunar peste 500.000 de euro. Zilele trecute, Mihaela a terminat amenajarea celui de-al doilea cadou făcut de soţul său: un hotel de patru stele în Botoşani, evaluat la peste două milioane de euro, numit Premier”, scria
Click anul trecut într-un articol intitulat
„Borcea, cadou de 2.000.000 euro pentru soţie”. De atunci, în mai multe rânduri în care presa centrală a scris despre Hotelul Premier s-a menţionat că de afacere se ocupă
„doar Mihaela”, însă nu este clar dacă imobilul îi aparţine numai ei, mai ales că a fost făcut cu banii din afacerile soţului.
„Mihaela este cea care s-a ocupat de managementul firmelor cât timp Cristi a condus clubul Dinamo”, au mai arătat
cotidienele de la Bucureşti.
La inaugurarea hotelului de la Botoşani au dormit în camere separate
Miercuri, printr-un comunicat, soţii Borcea au făcut public faptul că divorţează.
"Pentru a informa corect opinia publică, dl. Cristian Borcea şi d-na Mihaela Borcea doresc să aducă la cunoştinţă decizia de a divorţa. Clienţii noştri precizează că hotărârea de a divorţa a fost luată de comun acord. Atât despărţirea cât şi partajul vor avea loc pe cale amiabilă. Documentele necesare au fost depuse astăzi 27.04.2011 la Judecătoria Buftea. Acţiunea nu influenţează în nicun fel grija şi preocuparea d-lui Cristian Borcea şi a soţiei sale d-na Mihaela Borcea pentru viitorul copiilor lor, dorind ca aceştia să nu aibă de suferit. Rugăm opinia publică de a respecta dorinţa celor două părţi de a nu discuta detalile acţiunii de divorţ şi a partajului dintre cei doi soţi", se arată în
comunicatul semnat de avocatul Lilica Poppa.
Semne ale divorţului au apărut încă de la inaugurarea hotelului de la Botoşani. Atunci
Click a relatat că, deşi zâmbitori în faţa aparatelor de fotografiat, Cristi şi Mihaela Borcea şi-au petrecut noaptea în camere separate la hotelul proaspăt inaugurat. Cei doi au explicat că Mihaela trebuie să doarmă cu cei trei copii în cameră:
„Astfel, Cristi a preferat să stea într-o altă cameră, single, pentru a nu se înghesui în acelaşi pat cu familia sa”.
Familie bogată
Familia Borcea are o avere estimată la circa 120 de milioane de euro, mai multe terenuri în Bucureşti, două hoteluri pe litoral, unul la Timişoara şi un altul la
Botoşani. De asemenea, soţii Borcea deţin mai multe case de vacanţă, la Monte Carlo şi Miami, precum şi câteva iahturi. Cristi renunţă la casnicie pentru
Alina Vidican (foto jos), un fost fotomodel ajuns acum la 26 de ani.