Câteodată inconștiența se amestecă și cu ignoranța.
În cea de-a treia zi de Paști, la data de 21 aprilie 2020, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Pomârla, s-au sesizat din oficiu în urma unor postări apărute pe o reţea de socializare cu o zi înainte.
Mai exact, pe 19 aprilie 2020 o persoană a avut o postare constând în fotografii în care apăreau mai multe persoane care participau la o ieşire în aer liber, în extravilanul localităţii Pomârla.
În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea celor care au fost prezenţi în locul respectiv, în persoanele a şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 44 de ani, toţi din localitatea Pomârla.
Cu excepţia minorului de 14 ani, toate persoanele au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020 cu amendă în valoare totală de 15.000 de lei.
„Vă aducem la cunoştinţă faptul că şi în perioada următoare, vom continua acţiunile de tip „blitz” pe raza judeţului, pentru verificarea respectării prevederilor ordonanţelor militare aflate în vigoare”
Anunță IPJ Botoșani
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii locali au mers pregătiți cu „lecții” pentru elevi la un liceu din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Mașină cu roțile în sus pe un drum din județ: Un bărbat a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
CLIPUL ZILEI: Acel moment când „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”
Oana Sava
Oct 03, 2024
ALARMĂ într-un bloc din Botoșani: Vecinii au sunat după ajutor din cauza fumului
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024