Senatorul Liviu Câmpanu a confirmat aproape în totalitate afirmaţiile făcute de Constantin Conţac cu privire la revenirea sa în Uniunea Naţională pentru Progresul României.
El a declarat, conform
HotNews.ro, că a luat decizia revenirii în UNPR după unele discuţii pe care le-a purtat cu preşedintele executiv al partidului, Gabriel Oprea.
„Probabil la primul Birou Permanent, de marţi, se va discuta dacă eu revin pe funcţia de vicepreşedinte sau sunt simplu membru. Nu am discutat acest lucru până acum. Am discutat doar revenirea mea în UNPR”, a afirmat
parlamentarul. Negocierile sale cu ministrul Apărării Naţionale vin după ce l-a atacat inclusiv printr-o postare pe blog, când i-a reproşat mai mult sau mai puţin voalat moartea militarilor români în teatrele de operaţiuni din străinătate. Câmpanu susţine însă că, în ciuda plecării sale din partid, a păstrat relaţii bune cu colegii din UNPR, iar
„unele atacuri, care pot fi anumite răutăţi la adresa preşedintelui executiv, Gabriel Oprea, nu pot fi taxate ca luptă cu o anumită persoană”.