Dosarul de corupţie în care Magda Ţepoi a fost condamnată deja la închisoare de instanţele inferioare a ajuns pe ultima sută de metri la Curtea de Apel Iaşi. Aici a avut loc marţi un nou termen de judecată în procesul în care fosta directoare a Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie Iaşi a fost condamnata la cinci ani şi jumătate.
Pedeapsa nu este definitivă, iar dosarul se afla în prezent în faza de recurs la instanţa superioară ieşeană. La termenul de ieri, conform
Buna Ziua Iaşi, un nou avocat angajat de Magda Ţepoi a depus o cerere de amânare a judecării. Proiectul PHARE, ale cărui fonduri au fost deturnate, a fost obţinut de CRCI, al cărei director era Magda Ţepoi în anul 2004 şi avea ca scop realizarea unui sistem de învăţare continuă, astfel încât oamenii de afaceri să se poată adapta realităţilor economice. Numai că, în urma unei sesizari a SRI, instituţiile de control ale statului au făcut o serie de verificări şi au constatat nereguli grave în cheltuirea banilor europeni. Constatările au ajuns la DNA, iar în urma cercetărilor proprii, procurorii au trimis-o în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri.
Banii de la UR, folosiţi pentru campanie electorală
Un alt aspect destul de grav se referă la faptul că din fondurile europene alocate proiectului a fost finanţat indirect şi cotidianul Lumea Ieşeanului, ziarul electoral al PNL Iaşi în campania de la alegerile locale şi generale din 2004. Acesta a fost utilizat pentru promovarea imaginii liderilor locali ai Alianţei PNL – PD, pe listele căreia Magda Ţepoi a candidat pentru un loc în Consiliul Judeţean. „Nu s-au putut justifica cheltuielile făcute cu ziarul", se arată într-un proces-verbal de control întocmit de experţii Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est, care aveau ca misiune monitorizarea proiectului. Suspiciunile privind corupţia au apărut când s-a observat că banii alocaţi de UE au dispărut din contul proiectului, fiind direcţionaţi spre alte două depozite bancare.