Senatorul Liviu Câmpanu s-a reînscris în cadrul Uniunii pentru Progresul României. După ce şi-a dat demisia din formaţiunea condusă de Gabriel Oprea, Câmpanu a revenit asupra deciziei şi a anunţat prin cabinetul său parlamentar revenirea în rândul UNPR. „
Am luat decizia să mă reînscriu în Uniunea Naţională pentru Progresul României şi am revenit astăzi în calitate de membru al partidului. Îmi asum toate acţiunile în calitate de om politic. Poate că nu toate alegerile pe care le-am făcut au fost dintre cele mai bune. Însă ceea ce pot spune cu certitudine este că niciodată nu am abandonat valorile în care cred”, se arată în comunicatul de presă remis de senatorul
Liviu Câmpanu. El a demisionat din UNPR în urma votării unei moţiuni de cenzură depusă de partidele aflate în opoziţie în toamna anului precedent.