Casa Dulce încântă şi surprinde în acelaşi timp, din nou, prin organizarea celei de-a doua ediţii a prezentării anuale de produse destinate pentru evenimentele speciale din viaţa botoşănenilor: nunţi, botezuri, zile de naştere. În prezenţa personalului profesionist, şi a administratorilor, Casa Dulce şi-a deschis din nou porţile pentru toate persoanele care vor să îşi încânte privirile dar şi papilele gustative cu produsele realizate manual de un grup de profesionişti.
Torturi în diferite forme, modele, cu sau fără flori, personalizate sau de o simplitate rafinată, cu frişcă, ciocolată sau marţipan, după preferinţe, produse de panificaţie, prăjiturele sau îngheţată, pot fi degustate în aceste zile de toţi botoşănenii care vor avea în viitorul apropiat evenimente deosebite în viaţa lor, şi
nu numai. „
Sunteţi aici astăzi la a doua ediţie de prezentare de produse pentru evenimente deosebite din viaţa noastră, a botoşănenilor, într-un cadru mult mai rafinat decât anul trecut, cu un ambient nou realizat de Florăria Azaleea şi completarea cu succes a pachetului cu băuturi spirtoase şi răcoritoare, ale unei alte firme reprezentative la nivel naţional, Voronskaya. Anul trecut acţiunea a fost gândită ca un coş comun de produse şi în acelaşi timp un serviciu complet, care vine în întâmpinarea celor care doresc să se căsătorească, să îşi boteze copilul, să îl sărbătorească şi care trebuie doar să vină la Casa Dulce unde vor găsi pachetul complet de la torturi, prăjituri, aperitive, îngheţată cu lapte, produse de panificaţie, flori, invitaţii, aranjamente florale şi ornarea sălii de la Azaleea, băuturi premium de la Voronskaya, totul într-un singur loc”, a afirmat
Florian Moruzi, administrator Casa Dulce.
„Cineva nu doarme ca tu să fii fericit!”
Totodată, ca şi noutate, în acest an, Casa Dulce, oferă pentru miri sau proaspeţi părinţi un pachet complet de servicii care include atât partea „dulce” de torturi,
prăjituri sau îngheţată, cât şi pe cea organizatorică, respectiv aranjamente flori, invitaţii sau băuturi alcoolice sau răcoritoare, oferite de Florăria Azaleea, Dimi şi Voronskaya.
„Este clar conceptul din acest an, doar trebuie să alegi, te duci în linişte şi cineva şi petreci şi cineva nu doarme, ca tu să fii fericit. Doresc să vă împărtăşesc, lăsând modestia la o parte că, anul acesta au fost deja câteva evenimente de acest gen chiar în ţară, târguri de nunţi, pe care noi le-am vizionat şi nici pe departe nu s-au ridicat la complexitatea şi rafinamentul de la Botoşani, de la Casa Dulce. Aşteptăm toţi botoşănenii să ne treacă pragul, de la cei mai mici care vor primi surprize dulci, până la părinţi cu copii, bunici cu copii, toţi vor avea ce să vadă şi toţi vor fi mândri că, Casa Pâinii, Casa Dulce, Azaleea, Voronskaya sunt din Botoşani, pentru botoşăneni”, a mai spus
Florian Moruzi. Acţiunea de prezentare a produselor pentru nunţi sau alte evenimente deosebite din viaţa botoşănenilor se va derula în perioada 14-17 aprilie, timp în care eventualii doritori pot testa personal produsele de excepţie oferite de Casa Dulce.