O întreagă discuție a fost, evident, și ce se va întâmpla cu jucătorul aflat în conflict cu antrenorul principal Leo Grozavu și care oricum a anunțat deja că intenționează să se adreseze instanței.
Cătălin Golofca va rămâne la echipă asemenea tehnicianului și cel mai probabil cei doi vor avea o discuție pentru a se stinge starea conflictuală.
”El este jucătorul nostru, mergem mai departe, dacă e bun joacă, dacă nu, nu joacă. Eu spun că a fost la nervi și nu aș mai comenta subiectul, poți să faci o carte din el, dacă cineva trage de asta. A fost un incident, a trecut, lotul este același, avem un lot valid, haideți la treabă”,
Valeriu Iftime, președinte CA al FC Botoșani
Oficialul de la Elsaco a făcut o paralelă cu profesorii din școală, nu toți pe placul elevilor, unii mai indulgenți, alții mai bătăioși, însă cu rezultate evidente în cazul celor din categoria a doua.
”Bineînțeles că eu cred că există o anumită reținere la Cătălin Golofca dar asta nu înseamnă că nu-i dă voie să joace fotbal, asta nu înseamnă că nu poate să intre în teren să joace foarte bine. Eu spun că ar trebui să colaboreze ca și până acum, nu cred că din momentul acesta Leo are ceva special cu el. S-ar putea să fie o lipsă de chimie dar până la urmă, cred că sunt mulți fotbaliști care au un anumit colț împotriva antrenorului că nu-i bagă în echipă, sunt lucruri inerente”
Valeriu Iftime, președinte CA al FC Botoșani
Leo Grozavu a coordonat deja antrenamentul de astăzi al echipei și se va afla pe bancă la meciul Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani.
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024