Conducerea Partidului Naţional Liberal a decis, luni, că toţi parlamentarii formaţiunii vor sta în bănci la moţiunea de cenzură şi nu îşi vor exprima votul, în caz contrar urmând a fi excluşi.
PNL merge în continuare cu varianta Florin Cîţu premier, însă va aştepta să vadă cu ce propuneri vor merge partidele din Opoziţie la Palatul Cotroceni.
Liberalii au discutat în şedinţa Biroului Politic despre strategia din ziua moţiunii de cenzură şi au stabilit că şedinţa plenului comun va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Fostul lider PNL şi-a depus demisia din această funcţie, la partid, însă Florin Cîţu nu i-a luat-o în considerare încă, pentru că, odată înregistrată la Camera Deputaţilor, liberalii riscă să piardă postul, nemaiavând majoritate pentru a-şi impune preşedintele forului legislativ. Orban a spus că după 15 zile va depune demisia la Secretariatul general al Camerei.
Liberalii au stabilit conduita din ziua moţiunii, astfel că parlamentarii PNL vor sta în bănci şi nu îşi vor exprima votul, în caz contrar riscând excluderea din partid.
Deşi sunt conştienţi că şansele moţiunii de cenzură sunt mari, liberalii vor să aştepte să vadă cu ce propuneri de premier vor merge partidele din Opoziţia nou formată, USR, AUR şi PSD la Palatul Cotroceni, la consultările cu preşedintele României, şi îl susţin în continuare pe Florin Cîţu pentru postul de premier.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024