Spectacol mai puțin obișnuit, sâmbătă seara, pe scena Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani.
Seara dedicată îndrăgostiților a oferit celor prezenți în sală un spectacol de divertisment care pe alocuri a trecut granița către musical. Scenele ai căror protagoniști au fost cei doi invitați, soprana Mediana Vlad și baritonul Cătălin Petrescu, au fost apreciate în special de domni, însă aplaudate în final și de doamne.
Neobișnuitul nu s-a manifestat doar pe scenă. Regulile de distanțare socială, care la Filarmonică înseamnă un scaun liber și două blocate cu bandă, au creat o situație atipică: îndrăgostiții care au ales să petreacă o seară romantică dedicată lor s-au văzut nevoiți să urmărească întreg concertul la o distanță considerabilă unii de alții.
La pupitrul dirijoral s-a aflat, sâmbătă seara, Alexandru Ilie. Absolvent al secției de Stilistică Dirijorală în cadrul studiilor de Master, la clasa Maestrului Horia Andreescu, este în prezent dirijor permanent al Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” din București. În paralel cu activitatea din muzica clasică, Alexandru Ilie a inițiat de-a lungul timpului concepte de tip „fusion”, de pildă pop-simfonic, având numeroase colaborări cu artiști ai muzicii ușoare, dar și pop-rock-simfonic sau muzică lăutărească transpusă pentru orchestră cu soliști cunoscuți.
Seara a debutat cu G. Bizet, Suita I din opera ”Carmen”, orchestra Filarmonicii interpretând muzica atât de cunoscută în întreaga lume, a cărei premieră a avut loc pe 3 martie 1875. Bizet avea atunci 36 de ani și, se spune, a fost devastat de faptul că opera lui a fost inițial respinsă ca fiind ”imorală și vulgară”. La trei luni de la premieră, pe 3 iunie, Georges Bizet se stingea din viață, în urma unui reumatism articular cu complicații cardiace. Nu a mai apucat să îl audă pe Piotr Ilici Ceaikovski rostind o previziune ce avea să se împlinească: ”Carmen va fi cea mai populară operă din lume”.
A urmat pe scenă baritonul Cătălin Petrescu. Le-a încântat pe doamne și pe domnișoare interpretând opereta ”Rose Marie” din ”Aria lui Jim”, de R. Friml. Artistul care vine de pe scena Teatrului Național de Operetă ”Ion Dacian” din București a impresionat prin expresivitate, prin calitățile vocale, dar mai ales prin modalitatea – mai puțin familiară publicului botoșănean – de a combina două dimensiuni artistice: opera și musicalul.
Deloc întâmplător, Cătălin Petrescu este și producător de spectacole, având deopotrivă și colaborări cinematografice, precum ”Callas Forever” (regia lui Franco Zeffirelli, 2001).
A venit rândul Medianei Vlad să primească aplauze cu ”Aria Bertei” (”Tu” din opereta ”Lăsați-mă să cânt”), de Gh. Dendrino. Cunoscută publicului botoșănean datorită numeroaselor apariții alături de instrumentiștii Filarmonicii ”George Enescu”, soprana Mediana Vlad a surprins de această dată printr-o interpretare diferită. Cu o experiență de scenă îndelungată, probată mai ales pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” din București, dar și în numeroase alte teatre, săli de concerte și biserici din țară și din străinătate, Mediana Vlad a fost atracția serii, mai ales pentru bărbații aflați în sală. Interpretare dezinvoltă și deopotrivă cuceritoare, joc actoricesc, entuziast, energie contaminantă.
J. Strauss, cu Polca ”Șampania”, s-a auzit în sala de concert în interpretarea orchestrei, care a reușit, în sonorități precise, să readucă spiritul sărbătoresc. Momentul a fost urmat de Duetul ”Eu cu tine, tu cu mine”, din opereta ”Țara Surâsului”, de Fr. Lehar. Umorul, împletirea muzicii cu actoria, scenele reușite de soprana Mediana Vlad și baritonul Cătălin Petrescu au stârnit bună dispoziție în sală și, desigur, aplauze.
Valsul ”O mie și una de nopți”, de J. Strauss, a răsunat în sala Filarmonicii, pentru ca după doar câteva minute cei doi soliști să surprindă printr-o nouă apariție… inedită. ”Yokohama”, din opereta ”Victoria și-al ei husar”, de P. Abraham, a fost un adevărat ”taifun” al dragostei. Povestea dintre frumoasa Victoria și husarul Koltay a fost o călătorie prin lumea mare, în fapt o combinație între comedie, dans, muzică și teatru.
Chiar dacă nu mai puțin antrenantă, Polca-mazurcă ”Inimă de femeie”, de J. Strauss, a reușit să liniștească atmosfera, însă doar până când pe scenă a reapărut Cătălin Petrescu, spre a oferi încă un moment interpretativ, și anume Cupletul Boni: ”Vai, fără fete cum să mai trăiești” din opereta ”Silvia”, de E. Kalman. Din nou un cocktail savuros, un moment plin de umor apreciat de public.
Orchestra a ”replicat” imediat cu „Trandafirii din Sud”, valsul atât de iubit al aceluiași J. Strauss, urmat de Aria Elizei: ”Făt Frumos din poveste”, din opereta ”Leonard”, de F. Comișel. O nouă apariție spectaculoasă a sopranei Mediana Vlad, care pe parcursul evoluției a ieșit la scenă purtând mai multe rochii, adaptate fiecărei lucrări interpretate.
Un alt moment aplaudat la scenă deschisă a fost cel oferit de instrumentiștii aflați sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie, și anume ”Traviata”: Preludiul Actului I, de G. Verdi, urmat de sprintena și jucăușa Polcă ”Jokey”, de J. Strauss.
Finalul concertului avea să fie unul cu adevărat dezlănțuit, cum rar s-a văzut pe scena Filarmonicii botoșănene. Duetul ”Calypso” din opereta ”Lysistrata”, de Gh. Dendrino, o vervă umoristică și deopotrivă surprinzătoare. Un duet pe care Mediana Vlad l-a interpretat pe scena de la Botoșani și în octombrie 2019, alături de tenorul Bogdan Lupea. Însă de această dată publicul a avut parte de un adevărat musical, cu scene de veritabilă ”acrobație tehnică”, și nu doar tehnică...
Polca ”Ohne Sorgen”, de J. Strauss, a fost, se pare, liniștea dinaintea ”furtunoasei iubiri” pe care, la finalul concertului de sâmbătă seara, au oferit-o cei doi soliști. Duetul ”Stai un pic, fata mea, să-ți explic” din opereta ”Silvia”, de E. Kalman a adus pe scenă reale scene de cabaret pline de voioșie, vervă umoristică, energie.
Un concert aplaudat, plăcut de public, dar și privit cu o doză de circumspecție de unii dintre melomanii neobișnuiți cu zona de musical.
Așa se face că, în vreme ce mai toți bărbații au aplaudat frenetic fiecare apariție a soliștilor, gratulându-i cu entuziastul ”Bravo!!”, nu puține au fost doamnele care au concluzionat la final: ”cam mult”, apreciind drept exagerată interpretarea sopranei.
Însă replica serii avea să vină de la un puști de doar 7-8 ani care, după ce aplauzele s-au stins și sala începea a se goli, s-a adresat bunicii sale: ”Și, ce și-a plăcut mai mult: muzica sau spectacolul?”.
Următorul concert va avea loc vineri, 19 februarie 2021, la ora 18.30.
Sub bagheta dirijorului Petronius Negrescu, orchestra va interpreta lucrări de H. Purcell (Uvertura operei ”Dido și Aeneas”), J.S.Bach (Concertul pentru vioară și orchestră în mi major), A. Lyadov (Opt cântece populare rusești), S. Rachmaninov (”Vocaliza”) și P. I. Ceaikovski (Valsul nr. 9, op.40).
Invitatul serii: violonistul Florin Ionescu-Galați
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024