Majoritatea nu au telefoane sau tablete, iar cei mai norocoşi ajung să facă orele on-line în copaci, pentru a prinde semnal.
Învăţământul online este un eşec total în satele din nordul extrem al Moldovei. Cel puţin asta mărturisesc localnicii.
”Sunt în clasa a VII-a. Acuşi am examenul de clasa a VIII a. Şi eu nu am făcut şcoală de 9 luni. Oleacă acuma în toamnă. Prin telefon primesc temele, dar mă uit câteodată şi nu pricep nimic acolo. Aş vrea să mă fac poliţai”, mărturiseşte Vlad.
Vlad este un copil de numai 13 ani, din satul Codreni, un cătun aruncat printre dealurile Botoşaniului, la mai bine de 60 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ.
Ca Vlăduţ mai sunt încă câteva sute de elevi de la ţară. Fie sunt prea săraci ca să-şi permită telefoane performante sau laptop-uri, fie trăiesc în zone fără semnal. Unii învaţă în locuri greu de imaginat, pe acoperişuri, în copaci sau pe coteţul porcului, doar-doar vor reuşi să aibă internet, scrie Adevărul.
Oamenii din cătunele îndepărtate spun că toţi copiii lor sunt condamnaţi la sărăcie şi analfabetism, mai ales că au făcut şcoală doar două luni în ultimele nouă de când a început pandemia.
”Vai de capul lor. Am crezut că măcar ei scapă de glod şi balegă. La vite, la pământ, proşti şi săraci. Aşa-i soarta noastră. Nimeni nu-şi bate capul cu noi”, spune Neculai, un alt sătean din Codreni.
În judeţul Botoşani sunt peste 62.000 de elevi. Majoritatea învaţă în mediul rural. O bună parte a celor care învaţă în mediul rural au o situaţie materială precară. În cătunul Codreni, comuna Mileanca se ajunge după 7 kilometri de mers cu maşina pe un drum judeţean din pământ, pe alocuri acoperit cu pietriş.
De când au fost închise şcolile, Alin, un copil de 12 ani, face zilnic câţiva kilometri doar pentru a-şi lua temele. Nu are telefon mobil performant, nici calculator sau tabletă. Pe deasupra, este şi orfan de mamă. Are în schimb un unchi care are un calculator. Acolo poate lua legătura cu profesorii pentru a afla măcar temele. Le face cum poate.
”Merg cu bicicleta. Noroc că este, că altfel pe jos. Merg la un unchi şi îmi i-au temele. Le fac acasă, cum se poate. Bine că le pot lua”, spune băiatul.
Mai are încă patru fraţi care trebuie la rândul lor să se descurce cum pot. Alţi copii află tema prin telefon sau pur şi simplu nu-şi mai bat capul.
”Vai de ei. Unii nici înainte nu se omorau cu cartea că îi punea la treabă. Acuma, nici atât. Plus, că de unde calculatoare, telefoane de nu ştiu care sau mai ştiu eu ce. Abia dacă are 600-700 de lei o familie. Ce mai fac cu laptele vândut sau ouă, ce mai au prin ogradă şi atât. Nu au cum să fac ore pe calculator că nu au cu ce”, mărturiseşte o săteancă.
Alţii mai norocoşi primesc de la părinţii plecaţi la muncă în străinătate telefoane sau tablete pe care să poată face orele online. Norocul se termină însă atunci când trebuie să se conecteze la internet.
La Codreni, doar în anumite zone există semnal la internet, şi acolo slab, greu de păstrat conexiunea.
Vlad, de exemplu, are tatăl plecat la muncă în străinătate. Are telefon dar nu şi semnal la internet. În loc de şcoală ară, cu un plug tras de cal, împreună cu o rudă, o bucată de pământ. După ce termină munca, se duce să sune la profesori să afle tema. O face singur, aşa cum poate.
”Este greu că nu este semnal la internet. Nu merge. Mă apuc şi sun la profesori, îmi spun tema şi o fac cum pot. Eu vreau să învăţ să ajung şi eu la oraş la liceu”, spune Vlad.
O săteancă mai în vârstă mărturiseşte că nepoata ei aflată în clasa a V a, pleacă de două ori pe săptămână cu telefonul în mână, la o rudă dintr-o comună apropiată de municipiul Botoşani pentru a se bucura de câteva ore online.
Acasă, copila ajunge să prindă semnal doar în vârful cireşului. În aceeaşi situaţie se află şi alţi colegi de clasă.
”Noroc că are pe cineva lângă Botoşani. Se duce la orele mai grele, unde nu poate face temele singură. Până să dea frigul tare, stătea în cireş şi făcea ore, să prindă şi ea săraca ceva. Stăteau copchii în copaci ca ciorile, la şcoală. Acuma că-i frig pun şcoala în cui, dacă nu au unde se duce”, spune săteanca. Alţii ajungeau pe casă sau pe coteţul porcilor.
”Ştiti vorba ceia, ”la omu sărac nici boii nu-i trag”. Aşa şi aici. Pe lângă calicie mai îi lasă şi fără carte. La oraş au de unde. De ăştia la ţară trebuiau să se ocupe mai mult, că nu au nici de una, nici de alta”, povesteşte o altă săteancă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
