O fetiţă în vârstă de 4 ani a fost accidentată de o maşină în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 12.20, pe DN 29, în comuna Dumbrăveni, scrie Monitorul de Suceava.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, Ionuţ C., în vârstă de 27 de ani, din municipiul Botoşani, a acroşat-o pe minora de 4 ani, localnică din Dumbrăveni, angajată regulamentar în traversarea drumului pe trecere de pietoni semnalizată prin indicator şi marcaj rutier, după care a lovit un autoturism parcat pe marginea drumului. Din fericire, inconştienţa şoferului nu a avut repercusiuni grave, minora nefiind rănită grav. „
Conducătorul auto purta centura de siguranţă, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un
comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.