Deja o parte dintre unitățile de învățământ au început să transmită situațiile privitoare la opțiunile date de părinți sau elevi, către Inspectoratul Școlar Județean.
”E o decizie a Curții Constituționale pe care dați-mi voie să nu o comentez. Elevii care au împlinit 18 ani pot face aceste cereri și la fel părinții copiilor au opțiunea de a-și exprima dorința sau nu de a participa la ora de religie. Se făceau de către unități aceste cereri pentru că nu era ceva obligatoriu, există elevi care sunt de altă confesiune decât cea ortodoxă dar sunt și elevi care s-au declarat atei și nu doresc să participe la ore”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
La Botoșani a fost declanșată o campanie prin împărțirea de afișe prin care se arăta cât de importante sunt orele de religie pentru cei din noua generație. Campanie care pare să fi dat roade până la urmă.
”La nivelul județului Botoșani nu vor fi mari schimbări în urma acestor decizii. Noi am demarat această acțiune mult mai devreme, chiar înainte de a veni precizările de la minister, tocmai pentru a vedea dacă avem probleme în normarea cadrelor didactice de religie. Semnalele au fost, din situațiile din unitățile de învățământ, că nu avem astfel de situații”, a mai spus
Huncă.
La ora de Religie, elevii se descoperă unul pe altul, comunică mai intens şi mai cu folos şi învaţă să se respecte pe ei şi pe cei din jurul lor. Copiii se simt liberi să întrebe orice le tulbură existenţa, aşteptând de la profesorul de Religie nu doar prezentarea moralei creştine, ci şi mângâierea, dragostea şi sprijinul părintesc. Cel puțin în teorie.
(G.E.)
CITEȘTE:
Controverse în jurul educației religioase, spirite agitate, mobilizare generală pentru părinți - FOTOGALERIE