Primele două zile de după congresul PSD au adus cu sine şi două demisii importante din partid. Importante mai ales datorită a ceea ce au însemnat cîndva semnatarii lor pentru social-democraţia românească. Foştii parlamentari de Botoşani Şerban Mihăilescu şi Răzvan Theodorescu au plecat din partid. Oficial, primul s-a supărat ca nu îi mai este folosită „expertiza”, iar cel de al doilea e tare dezamăgit de circul cu vrăjitoarele, Vanghelie, Pandele şi tot ce a fost la congres.
Să nu mă întrebaţi acum ce au făcut cei doi pentru judeţ cît au fost deputat, respectiv senator, că nu ştiu să vă spun. Şi asta nu pentru că aş fi uitat (Şerban a fost parlamentar în legislatura 1996 – 2000, Răzvan, căruia nu îi pot contexta calităţile de istoric şi om de cultură, în 2004 – 2008), ci pentru că, pur şi simplu, nu au făcut. Despre Mihăilescu îmi amintesc că s-a certat la o conferinţă de presă cu senatorul Avram care vroia să interzică fumatul în spaţiile publice, iar Theodorescu parcă a botezat copilul unui preot. Aaa, şi a mai fost consiliat de dorohoiencele de la Galax. Tot despre fostul ministru al culturii îmi amintesc că promitea la începutul mandatului că va veni o dată la două săptămîni în judeţ. A venit o dată, ce-i drept, dar cam la jumătate de an. Iar în ultimul, dus a fost.
Atît Mihăilescu (cred că vă aduceţi aminte mai uşor de d-lui cînd auziţi porecla „Miki Şpagă”), cît şi Theodorescu au fost paraşutaţi de la Bucureşti pe listele de la Botoşani. Era vremea cînd PSD-ul întorcea judeţul pe dos, nu se candida uninominal şi cine era trimis de la centru la Botoşani era automat făcut parlamentar. Atît timp cît partidul a fost bun şi i-a băgat în Legislativ sau chiar în funcţii importante din Guvern (secretar general al Guvernului, respectiv ministru al Culturii şi Cultelor) le-a plăcut în PSD. Nu îi deranja nici Vanghelie, nici desfăşurarea congreselor şi mai nimic din ce se întîmpla în partid. Cum partidul le-a cam luat însă pîinea de sub nas, brusc nu prea le mai place de el. Aşa e cînd paraşutarea eşuează.
Sergiu BĂLĂŞCĂU