40 de deţinuţi de la Penitenciarul Botoşani vor fi sâmbătă scoşi la muncă.
Penitenciarul Botoșani, asumându-și rolul de serviciu public aflat în slujba comunității, participă și în acest an la activitățile derulate cu ocazia campaniei „Ziua Națională de Curățenie - Let's Do It, Romania!”, alături de organizatorii acesteia, respectiv Asociația „Viitorul în Zori”.
Astfel, în data de 15 octombrie 2018, 40 de persoane private de libertate vor participa, în calitate de voluntari, la activități de ecologizare şi igienizare în zona limitrofă a localității Botoșani – drumul european E58( Pacea – Cornișa).Persoanele implicate în cadrul acestora activități îşi execută pedeapsa privativă de libertate în regimul deschis.
Evenimentul se încadrează în contextul parteneriatului încheiat atât la nivel local, cât şi la nivel național, între Penitenciarul Botoșani, respectiv AdministrațiaNațională a Penitenciarelor cu Asociația „Viitorul în Zori” în cadrul campaniei „Ziua Națională de Curățenie - Let's Do It, Romania”, în acest demers fiind implicate majoritatea unităților penitenciare din țară.
Prezentul proiect reprezintă o acțiune socială prin intermediul căreia se urmărește responsabilizarea autorităților şi cetățenilor în ceea ce privește gestionarea corectă a deșeurilor şi aplicarea legislației de mediu, precum şi curățarea arealelor naturale de pe teritoriul întregii țări, într-o singură zi.
Implicarea deținuților la această campanie are ca scop dezvoltarea unor comportamente prosociale, a spiritului civic, a sentimentului de apartenență la societatea civilă, precum și a sentimentului de responsabilitate față de mediul înconjurător și subliniază rolul instituției penitenciare de partener social al comunității.
Un pas înainte pentru Spitalul Orășenesc Darabani: Suntem pe drumul cel bun
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Tânăr din Botoșani luat în cătușe din Danemarca și adus în țară de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
ACUM: Directorii de școli băgați în ședință
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Sute de echipamente medicale ultraperformante pentru Spitalul Județean
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Guvernul mărește pensiile persoanelor cu dizabilități: CÂND intră în vigoare măsura
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024