Pentru a nu mai există împărțiri de vină între principalele partide care s-au rotit la guvernare în ultimii 29 de ani, opoziția din prezent vine cu un grafic în acest sens.
A fost prezentat de primarul PNL, Cătălin Flutur în cadrul unor discuții privitoare la cât de mult (nu) a evoluat zona Moldovei, una care votează obsesiv PSD-ul.
Un grafic cu o singură întrebare. Câte zile a guvernat PSD, fie direct, fie prin susținerea (și condiționarea) guvernului cu ajutorul grupurilor parlamentare în cele 10.191 de zile care au trecut din 27 decembrie 1989, data învestirii primului guvern postcomunist?
„Este un grafic oficial. Să vedem cine a guvernat în România din 1990 încoace, cât a guvernat și să ne împărțim în mod egal, pe felii, vina. Acum vorbim de politicieni. Acest lucru s-a adresat tuturor celor interesați. Pentru că în oorice discuție privată spunem că nu ne dezvoltăm și suntem lăsați special aici în întuneric și fără infrastructură ca să votăm social. Ni se dau ajutoare sociale și e suficient”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Concluzia ar fi că, în Moldova cel puțin, doar o mână de oameni își dorește dezvoltare în timp ce ”la vot suntem bătuți liniștit de cei care primesc ajutoare sociale”.
„Noi trebuie să fim conștienți că Moldova, implicit Botoșaniul nu are nici o șansă dacă nu vom avea o infrastructură adecvată. Să se ajungă până la noi. Sunt investitori care vin și tatonează terenul, întreabă de spații de producție utilate, dar când este să străbată țara până aici, se reorientează. Romanul, în momentul de față nu mai are șomaj. Dar este la E85 și o stație de cale ferată și nu trebuie să mai schimbe nicăieri, cum e la noi la Leorda sau Verești”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Ultimul oraș unde au ajuns civilizația și investitorii este Roman, aflat la 106 kilometri de Botoșani.
Iar răspunsul la întrebarea anterioară este acesta:
PSD: 6.945 de zile, PNL 827 de zile, PDL 940 de zile, INDEP.: 373 de zile, PNȚCD: 1.106 zile
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024