Printre cei care au urcat pe scena la Gala de Decernare a Premiului Național Mihai Eminescu și au deschis și gura, s-a aflat și cel care i-a ținut locul primarului Cătălin Flutur.
Viceprimarul Marian Murariu a fost reprezentantul Primăriei, unicul de altfel prezent la evenimentul programat la Cinematograful Unirea, la ora 17:00.
El a înmânat și premiul mare precum și diploma de cetățean de onoare a laureatului, adică a celui mai citit scriitor contemporan, Mircea Cărtărescu.
Viceprimarul Marian Murariu a avut un discurs împărțit în două, în primă fază mulțumind tuturor celor care au venit la Botoșani.
În cea de-a doua parte, edilul a relatat o serie de lucruri despre poetul nepereche, neștiute poate de multe dintre persoanele aflate în sală.
”Puțină lume știe că marele nostru poet se află în Guiness Book pentru cel mai lung poem de dragoste, Luceafărul. Sau că, în anul 1989 a fost declarat de UNESCO anul internațional Eminescu, dar ceea ce este cu adevărat surprinzător este că, Uniunea Sovietică, aflată pe ultima sută de metri a existenței sale, a emis o monedă omagială cu portretul lui Eminescu, având valoarea nominală de 1 rublă. Moneda este rară și mai puțin cunoscută în România. Rubla Eminescu a fost pusă în circulație în URSS pe 26 decembrie 1989, în prima zi după execuția lui Ceaușescu. A fost bătută la monetăria din Leningrad, astăzi Sankt Petersburg, iar tirajul a fost de 2 milioane de monede, dintre care 200.000 sunt de o calitate specială. Chipul lui Eminescu avea ca model imagologic fotografia acestuia din 1869”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Și a continuat…
Informațiile prezentate au avut efectul scontat, pe multe dintre chipuri citindu-se surpriza.
”Universalitatea lui Eminescu are și o dimensiune cosmică la propriu. Astfel, pe planeta Mercur, cea mai apropiată de Soare există un crater cu un diametru de 25 de km care îi poartă numele. Și nu doar atât. În catalogul planetelor mici printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află planeta Eminescu”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Cu excepția lui Marian Murariu, nu a mai fost prezent vreun consilier local sau reprezentant al Primăriei Botoșani.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024