A scris istorie în teatrul românesc, reprezentând pentru multe generații de actori o culme a artei, nu puțini dintre cei care s-au hrănit din harul său numind-o Păpușăreasa Magică.

„Aseară, doamna Brânduşa Zăiţa Silvestru a plecat într-o lume mai bună, mai dreaptă. Zâna păpuşilor, cum a fost denumită, vedetă în adevăratul sens al cuvântului, s-a dedicat teatrului de păpuşi din tinereţe şi i-a fost credincioasă peste 4 decenii. O să-mi lipsească convorbirile noastre zilnice, râsul nostru când se întrerupeau conversaţiile spunând că sunt ascultate. Chiar şi paharul de vin băut şi descântat la mesele copioase pe care le pregăteai. Drum lin spre stele!”, a scris Raluca Tulbure, fost secretar literar al Teatrului Ţăndărică, pe Facebook.

Născută la 8 iulie 1933, la Botoşani, Brânduşa Zăiţa Silvestru  a fost una dintre cele mai valoroase reprezentante ale artei păpuşăreşti din România.

Brândușa Silvestru a absolvit în 1960 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie. Pe lângă cei 47 de ani de teatru pe scenă la Țăndărică, Brândușa Silvestru a devenit, după 1990, și unul dintre cei mai recunoscuți dascăli din România, activând ca profesor la UNATC, catedra Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete.

Ca artist păpuşar al Teatrului Ţăndărică, între anii 1950 – 1997 a realizat numeroase roluri memorabile în spectacolele (ex.) Artiştii pădurii (1954, regia Ştefan Lenkisch), 2-0 pentru noi (1956, regia Renée G. Silviu), Micul Muck (1957, regia Miron Niculescu), Păţaniile unei păpuşi de lemn (1958), Păcală (1959, regia Ştefan Lenkisch), Cea mai frumoasă stea (1962, regia Miron Niculescu), Elefănţelul curios (1963, regia Ştefan Lenkisch, rolul principal), Eu şi materia moartă (1964, regia Margareta Niculescu şi Ştefan Lenkisch), Cele trei neveste ale lui Don Cristobal (1965 regia Margareta Niculescu), Ileana Sânziana (1967), Peter Pan (1971), Pisica de una singură (1976 regia Margareta Niculescu), Făt-Frumos din lacrimă (1982, regia Margareta Niculescu), Don Quichotte (regia Ştefan Lenkisch, rolul principal), Aventuri cu Scufiţa roşie (1986, regia Cristian Pepino, rolul principal), Cenuşăreasa (1990, regia Silviu Purcărete, rolul principal) pentru care a primit numeroase premii de interpretare la festivaluri naţionale şi internaţionale.

A realizat numeroase recitaluri: Puiul (1974), Arvinte şi Pepelea (1984, regia Victor Ioan Frunză), Mănuşa (1987, regia Ludmila Szekely – Anton); Dumbrava Minunată (1989 regia Cristian Pepino), Coţofana hoaţă (1996, regia Brânduşa Zaiţa Silvestru) în care şi-a pus în valoare registrul larg al posibilităţilor de interpretare. A scris numeroase piese şi adaptări pentru teatrul de păpuşi precum şi o serie de articole de specialitate, a pus în scenă ca regizor artistic la Teatrul de Animaţie din Bacău.

Din 1990 a fost profesor de Arta Teatrului de Păpuşi la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, devenită mai apoi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), având o contribuţie deosebită la formarea multor generaţii de artişti de gen.

Și a mai avut un rol în teatrul românesc: acela de a crea actori de primă scenă. A descoperit și format talente, fiind extrem de inventivă și de o rigurozitate profesională proverbială.

A fost prima deţinătoare a unui Premiu de Excelență în teatrul de marionete și păpuși UNITER (2002). A fost soția scriitorului Valentin Silvestru, alături de care a petrecut ani minunați până în 1996, când omul de litere și de teatru, cel care a înființat Festivalul de umor "Constantin Tănase" de la Vaslui, a trecut în lumea de dincolo.

“Apropiat de inima mea a fost personajul Wendy, dar și Elefănțelul curios, care la început a fost un insucces și, la vizionare, când a venit Margareta Niculescu a zis “te scot din rol pentru că nu ai fost în stare să faci nimic”. I-am mai cerut o săptămână în care am stat zi și noapte, cu textul, cu magnetofonul, cu tot, și pe urmă a venit la a doua vizionare și a zis “asta da!”. Și a devenit un spectacol de referință al Teatrului Țăndărică. Pe urmă am iubit foarte tare „Don Quijote” în care eu eram Don Quijote, o păpușă imensă. Spectacolul, deși era așa frumos gândit și îmi dădea atâta liniște, nu a avut succes la noi. Am fost cu el și în străinătate și a avut foarte mare succes, ca și „Cele trei neveste ale lui Don Cristobal” cu care am străbătut o lume. Pentru acesta, teatrul a luat și premiul Erasmus pentru scenografia lui Ella Conovici și pentru aportul adus în mișcarea novatoare a teatrului mondial de păpuși”, mărturisea Brândușa Silvestru în urmă cu câțiva ani ani.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: