Curtea de Apel Suceava a decis astăzi punerea în libertate a celor cinci tineri din Dorohoi, acuzaţi de procurare, deţinere şi vânzare fără drept de droguri de risc şi de mare risc. Ei vor fi cercetaţi în continuare în stare de libertate şi potrivit avocaţilor inculpaţilor, judecătorii din judeţul vecin au dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea de a nu părăsi ţara pe perioada cercetărilor.
Conform
RealitateaDorohoiană.ro, vineri, la Curtea de Apel Suceava s-a judecat recursul formulat de avocaţi împotriva deciziei Tribunalului Botoşani din data de 20 aprilie, privind măsura arestării celor cinci inculpaţi pentru 29 de zile. Instanţa de la Suceava a admis recursul formulat de avocaţi şi a dispus punerea în libertate de îndată a inculpaţilor şi înlocuirea măsurii arestului cu măsura preventivă de a nu părăsi ţara pe timpul cercetărilor.
„În primul rând, ei sunt cercetaţi pentru procurarea şi comercializarea drogurilor de mare risc. Ori ceea ce au comercializat ei, şi noi am invocat, nu se încadrează în această categorie, anexele la legislaţia în vigoare, care precizează compoziţia chimică a substanţelor pshihotrope şi halocinogene, nu se regăseşte în compoziţia multor dintre produsele comercializate. Noi am mai invocat în instanţă, că lăsarea lor în libertate nu ar fi putut pune probleme pentru ordinea publică şi că nu reprezintă pericol social, motivat că, magazinul prin care se vindeau aceste produse, a desfăşurat o activitate perfect legală, în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Clientul meu avea acte de conformitate pentru toate produsele vândute în magazin şi era cu contabilitatea în ordine”, a declarat
Alexandru Abdulbaki, avocatul unuia dintre inculpaţi.
Reamintim că cei cinci tineri din Dorohoi au fost ridicaţi de poliţişti, coordonaţi de procurorii DIICOT, în urmă cu câteva zile. Este vorba de Claudiu B. de 28 de ani, Sorin M. de 25 de ani, Ovidiu Constantin I. de 27 de ani, Răzvan T. de 25 de ani şi Marian T. de 21 de ani, care sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de procurare, deţinere şi vânzare fără drept de droguri de risc şi de mare risc. Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2010-martie 2011, cei cinci ar fi procurat de pe Internet şi comercializat importante cantităţi de astfel de produse etnobotanice care au fost revândute unor tineri din Botoşani, Dorohoi şi Iaşi.