Astăzi la Prefectura Botoșani, două ”specialiste” din cadrul unei entități denumită pompos Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Nord-Est, au ajuns la Botoșani pentru o sesiune de informare privitoare la Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Adică, mai pe românește, cele două doamne au ajuns la Botoșani pentru a-i ajuta pe primari și pe reprezentanții organizațiilor neguvernamentale să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților locale.
Toate bune și frumoase, cu o singură scăpare.
Ghidul care a fost citit mecanic de Ioana Andoreanu, care are calitatea de coordonator compartiment managementul informației este public de aproximativ un an de zile și cunoscut în cele mai mici detalii de către inițiatorii de proiect din județul Botoșani.
Și, mai mult decât atât, la nivelul județului Botoșani pe fostul POSDRU, actualul POCU, au fost depuse un număr de 16 proiecte, de către instituții publice sau ONG-uri deopotrivă.
Unul singur a trecut la următoarea etapă de evaluare și nu se știe dacă va fi vreodată finanțat, restul fiind respinse și aflându-se la momentul actual la stadiul de contestații.
În acest context, cele două doamne de la Piatra Neamț (foto jos) au ajuns la Botoșani să ofere consiliere pe un program european unde deja șansele de absorbție de noi fonduri sunt minime spre zero.
Programul a fost relansat însă cu o alocare financiară derizorie, în condițiile în care, în mod firesc bugetul pe aceste axe ar fi trebuit să fie suplimentat.
Bătaia de joc la adresa celor care au cheltuit timp și bani pentru scrierea de proiecte a continuat pe partea de cerințe, în întocmirea documentațiilor.
O absurditate a constat în faptul că, inițiatorii de proiecte erau obligați să identifice comunitatea vizată în proiect în „Atlasul zonelor marginalizate”, realizat de Banca Mondială și mai apoi obligați din nou, să meargă în teren pentru completarea de chestionare și efectuarea ulterioară a unei analize ”la firul ierbii”, pentru a demonstra că oamenii sunt într-adevăr săraci (foto jos)
Și asta ca ulterior, după câte trei luni de muncă, să fie anunțați că proiectele au fost respinse de la finanțare, în urma unor erori care țineau mai degrabă de softul informatic al autorității de management și mai puțin de inițiatorii de proiecte.
La ședința de astăzi au participat mai mulți primari, ONG-iști sau funcționari din instituțiile publice. Cum invitatele de la Piatra Neamț nu au știut să răspundă la întrebări adresate de unii participanți, aproape jumătate din sală a părăsit sesiunea, înainte de a se termina efectiv.
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024