Ședința de îndată convocată astăzi pentru aprobarea unor ultime documentații la proiecte depuse prin Progranul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a însemnat și un nou termen pentru Parcul de agrement Cornișa.
Primarul a promovat un proiect prin care s-a prelungit din nou termenul pentru finalizarea lucrărilor la acest obiectiv.
Noua dată din seria celor la care deja s-a pierdut șirul este luna iunie a anului viitor. Viceprimarul Cosmin Andrei a intervenit și a cerut o serie de explicații, având în vedere că în sală se afla și managerul de proiect de la Cornișa.
Iată răspunsul:
”Avem o licitație care a fost amânată, fără acele lucrări suplimentare nu se pot finaliza lucrările care sunt la 98%. Nu am ce să vă spun altceva. Nu depinde de mine că s-a anulat de două ori licitația. Acum se încearcă o procedură de negociere. Nu e un proiect care este numai al meu. Este un proiect care trebuie finalizat așa șontâc, șontânc. Greu dar nu am ce să fac. Îmi pare rău. Eu ce am putut am făcut”,
Adriana Zăiceanu, manager de proiect
Unul dintre social democrați a fost de părere că deja „povestea Cornișa” devine una greu de înțeles nu numai pentru simplii botoșăneni ci chiar pentru consilierii locali.
Și a cerut o ședință cu tema Cornișa în care să fie explicate toate detaliile.
„Noi aproape că nu știm cu cine s-a lucrat și cine a lucrat acolo. Eu aș dori dle primar dacă se poate, dacă nu anul acesta, atunci în ianuarie să facem o întâlnire pe tema Cornișa cu constructorii. Pentru că sunt multe semne de întrebare, sunt multe chestiuni, este o lucrare mare nefinalizată și nici cu semne de a se finaliza”,
Mihai Tincu, consilier local PSD
Primarul Cătălin Flutur a fost evident de acord ca această întrunire să aibă loc mult mai repede însă a făcut apel la PSD-iști să fie de acord cu recepția pe secțiuni a parcului, chiar dacă unele obiective nu sunt finalizate.
„Aș vrea ca înainte de luna ianuarie să avem această discuție. Dar, o să intervin și o să vă rog. Dacă tot vom avea această discuție să luăm în considerare foarte serios, cu argumente pro și contra, încă o dată să luăm în serios preluarea pe secțiuni a acestei investiții. Pentru că avem două obiective care creează probleme legate de legislație și achiziția publică dar asta nu înseamnă că noi nu am fi putut da drumul la patinoar, bazine acoperite sau terenurile de sport”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul a explicat că are poziții clare de la instituții abilitate că se poate realiza recepția și pe secțiuni.
”Poate nu știți dle primar, vreau să vă spun acum în fața colegilor, mass media sau botoșănenilor că nu am documentele să fac recepția. Când am documentele să fac recepția, cum vreți dv. pe secțiuni, pe copaci, pe râuri. Când am documentele, vă promit că a doua zi convoc comisia și încep recepția. Că am primit acuze și din partea colegilor. Trebuie să înțelegeți că nu pot face recepția până nu am documentele”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Cosmin Andrei are calitatea de președinte al comisiei de recepție și a înaintat o serie de solicitări oficiale pentru a primi documentele privitoare la lucrările de la Cornișa, însă nu i-au parvenit nici până la acest moment.
Primarul a promis că le va primi.
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024