Astăzi sala Primăriei Botoșani a fost animată timp de câteva ore bune.
Înainte de ședința de îndată a Consiliului Local, angajații Primăriei și colaboratorii care au lucrat cu ei, au închis proiectul „ Un nou început- GAL Botoșani, sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile”.
Este poate unul dintre cele mai importante programe cu fonduri europene ce s-ar putea derula la Botoșani în sensul în care se intervine și pe partea de infrastructură dar și la spațiile locative, în zone în care trăiesc mai ales oameni săraci.
Primarul Cătălin Flutur a venit la închiderea proiectului care a avut loc cu sala plină.
„Nu pot să-mi aleg cuvintele la ceea ce se întâmplă. Este un lucru făcut cu multe eforturi, un lucru care s-a întâmplat în foarte scurt timp datorită unei echipe absolut inimoase. De fapt, eu deja consider că proiectul nostru este câștigător, datorită factorului de implicare, a atragerii multor persoane în a gândi ceva pentru orașul nostru”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Prin derularea acestui proiect practic s-au pus bazele unei strategii de dezvoltare în comunități defavorizate din municipiu, fiind implicate mai multe instituții publice dar și ONG-uri.
„Drumul nostru este lung dar făcând toată această etapă de proiect și știind și eu personal ce se întâmplă prin alte părți, cred că va fi un succes pentru noi. Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care v-ați implicat în acest proiect. Am schimbat cumva niște tabuuri, proiectele nu se mai fac într-un birou ci cu consultarea și cu ideile care vin de la cei care trăiesc în acest oraș. Dacă proiectul nostru va fi viabil, deja suntem câștigători pentru că reușit o schimbare de mentalitate”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Potrivit managerului de proiect, Raluca Bălășcău, pasul următor este depunerea acestei strategii de dezvoltare la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, termenul limită fiind data de 4 decembrie. Până la 31 decembrie Primăria va primi un răspuns dacă această strategie este aprobată spre finanțare.
Suma totală care ar putea fi atrasă prin acest concurs de proiecte derulat la nivel național este de 7 milioane de euro, doar pentru Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024