Insolvența companiei TIM din Cluj care trebuia să execute lucrările pe proiectul societății Nova Apaserv pentru extinderea rețelei în municipiul Botoșani a făcut ca Elsaco să subcontracteze aceste intervenții.
Compania botoșăneană s-a ocupat de majoritatea lucrărilor de pe străzile orașului, fiind deopotrivă și ținta reclamațiilor din partea unor botoșăneni. Astăzi, un reprezentant Elsaco a fost prezent la ședința de mediere de la Primărie la care s-a încercat să se găsească soluții pentru reducerea zonelor cu probleme.
„Așa cum am discutat și anul trecut erau 74 de străzi ce urmau a fi executate. În acest moment lucrările sunt pe ultima sută de metri, mai avem lucrări de executat doar pe câteva străzi pe care le putem număra. Este vorba de Calea Națională, unde acel tronson era în garanție, strada Hatman Arbore unde au fost probleme la zidul mănăstirii, Grăniceri, o jumătate de stradă”,
Cornel Iurac, responsabil contract
Responsabilul de lucrări de la Elsaco a dat asigurări ferme că până pe data de 6 august 2018 vor fi finalizate toate intervențiile la rețeaua de apă din oraș.
„Și anul trecut am avut reclamații în aceeași perioadă, de toamnă – primăvară în momentul în care apare acest fenomen de îngheț dezgheț. Dar am constatat că nu mai sunt atât de multe străzi cum au fost anul trecut. Reclamațiile au venit de pe străzile Mușat Vodă, Libertății, Humăriei, Anastasie Bașotă, Peco și un tronson de pe strada Vulturilor”,
Cornel Iurac, responsabil contract
Cornel Iurac a mai declarat că o parte din problemele de pe străzile care devin impracticabile aparține și unor cetățeni care obișnuiescă să deverseze în drum ape uzate, deși se pot branșa la conducta de canalizare. De asemenea, sunt și cazuri în care unii cetățeni depozitează la poartă, pe drumul public mormane de pământ, care este mai apoi antrenat pe toată strada.
Și că s-au făcut numeroase sesizări la Poliția Locală pentru sancționarea acestor cetățeni. Viceprimarul Marian Murariu a declarat că va solicita un raport de la Poliția Locală vis a vis de aceste nereguli semnalate de firma Elsaco și o situație cu amenzile aplicate.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024