Tineretul României păstrează şanse serioase de calificare după înfrîngerea la limită, 1 – 2 la Norwich, contra Angliei. Mai ales în prima parte a jocului „tricolorii mici” au fost în multe momente superiori adversarului, însă selecţionerul nu este mulţumit de modul în care elevii săi s-au comportat la anumite faze. La acest nivel, dacă nu reuşeşti să fructifici oportunităţile de care dispui şi nu rămâi la fel de concentrat pe toată durata partidei, ai şanse minime să obţii rezultatul dorit.
"Este un rezultat nefericit, pentru că am avut o primă repriză bună, în care am ratat câteva ocazii. S-a opus şi bara la acel şut al lui Torje. În partea secundă a pus şi publicul mai multă presiune pe noi. Dar să ştiţi că 2-1 nu e un rezultat care să nu ne lase şanse. Eu am spus de la început că nu se va decide nimic înainte de meciul retur. Calificarea se joacă la Botoşani, unde trebuie să fim mult mai atenţi. La acest nivel şi având în vedere adversarul pe care l-am avut în faţă, dacă nu eşti atent şi faci greşeli individuale, eşti taxat imediat. Din păcate am făcut greşeli şi azi, dar sper să le remediem pentru meciul retur. În retur sper să vedem o echipă realistă. Atât îmi doresc. Mai vreau să reuşim să transformăm situaţiile de gol pe care le vom avea”, a afirmat
Emil Săndoi, antrenorul naţionalei de tineret.
”Tricolorii mici” sunt aşteptaţi să sosească la Botoşani sîmbătă după-amiază.