(P) Se apropie cu pași repezi Campionatul European de Fotbal 2020 care a devenit, între timp, Euro 2021. Este evident faptul că un astfel de eveniment este foarte atrăgător pentru pariori, care așteaptă ponturile Euro 2021 ca pe pâinea caldă.
O competiție fotbalistică de o asemenea anvergură merită un interes pe măsură, mai ales că pandemia de Coronavirus a amânat deja desfășurarea sa cu un an.
Deocamdată, este stabilit faptul că Euro 2021 se va desfășura în perioada 11 iunie -11 iulie 2021 în 12 orașe din 12 țări diferite din întreaga Europă.
Totuși, acest scenariu este greu de respectat, având în vedere condițiile pandemice și deplasările multiple pe care ar trebui să le facă echipele. La nivelul conducerii UEFA se vorbește tot mai mult despre disputarea Euro 2021 într-o singură singură țară, Rusia sau Germania, dar această variantă va mai fi analizată.
De asemenea, alternativa disputării unui Campionat European de Fotbal cu spectatori în tribune, fie ei și în număr limitat, este din ce în ce mai greu credibilă.
Totul stă sub spectrul crizei sanitare și pe evoluția destul de lentă a campaniei de vaccinare globale. Tot mai multe voci autorizate din cadrul forului diriguitor al fotbalului european susțin necesitatea vaccinării tuturor fotbaliștilor participanți și a staff-urilor echipelor, dar această hotărâre nu ține doar de șefii fotbalului european, ci implică decizii luate de către conducerea Uniunii Europene.
Din punct de vedere strict sportiv, să spunem că sunt calificate 24 de echipe la Campionatul European 2021, între care România nu se regăsește, confirmând criza prelungită pe care o traversează fotbalul românesc la nivel de echipă națională.
Marile puteri fotbalistice ale Europei s-au calificat însă, “in corpore” la Euro 2021. Era foarte greu să nu se întâmple asta, atât timp cât Campionatul European din acest an se desfășoară în acest format extins, cu 24 de echipe la start.
Avem, așadar, pe lista participanților de gală, campioana mondială, Franța, dar și multipla campioana mondială, Germania. Nu va lipsi, de asemenea, campioana europeană în exercițiu, Portugalia, condusă de faimosul Cristiano Ronaldo. Vor fi prezente și naționalele din Spania, Italia, Olanda sau Belgia, și ele foste campioane sau vicecampioane mondiale sau europene.
Spectacolul de pe gazon va fi astfel, asigurat, iar fanii fotbalului speră că, în cele din urmă, vor putea reveni și ei în tribune. Fără spectatori, fotbalul nu este rege cu adevărat.
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024