Sepsi a câștigat toate cele 3 puncte cu Dinamo, 3-1, la capătul unui meci pe care covăsnenii l-au jucat aproape o oră în inferioritate.
La finalul jocului, managerul general al covăsnenilor, Cornel Șfaițer, și-a felicitat antrenorul, Leo Grozavu, dar n-a uitat nici de echipa pe care o susține și urmărește din copilărie, scrie GSP.
Sigur că aș vrea să întâlnesc Dinamo din nou, poate în finala Cupei României. Ne stă bine în alb și roșu. O finală alb roșie. Îmi doresc asta. Mă doare și pe mine, ca membru DDB, să văd Dinamo atât de jos. Chiar mă uitam pe tablurile de la oficială, cu toate gloriile. Țin minte echipele mari ale lui Dinamo. Din păcate clubul trece printr-o perioadă grea. Sper ca Dinamo să supraviețuiască prin susținerea fanilor. A fost o victorie muncită, pe un teren foarte greu. Sigur, Dinamo a fost abia la primul joc, a suferit, însă îl felicit pe Leo pentru că a pregătit meciul extraordinar. E trist să joci fără suporteri, dezolant. Ne-am învățat cu zgomotul din tribune. Aseară s-au auzit frumos acele cântece ale galeriei, a adus aminte de vremurile de glorie ale lui Dinamo"
Cornel Șfaițer, manager Sepsi OSK
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024