Cornel Șfaițer a declarat că a vorbit personal cu președintele FRF și cu cel al Ligii.
Brigada condusă de Ovidiu Hațegan a avut o prestație perfectă în partida de la Sfântu Gheorghe, Sepsi - Dinamo 2-0. Totuși, managerul general al lui Sepsi, Cornel Șfaițer, încă face presiuni spre LPF și FRF pentru aducerea sistemului VAR în Liga 1, scrie GSP.
„Îmi susțin ideea de a aduce VAR. Sigur, cu Dinamo n-avea cum să fie un arbitraj slab. Am avut o brigadă de Champions League. I-am felicitat pentru cum au condus jocul. Mă așteptam la o prestație pe măsură. De VAR tot e nevoie. Îl așteptăm cu toții. Sperăm să reușim până în play-off",
a spus Șfaițer.
Întrebat dacă e posibil să vedem chiar din acest sezon, din play-off și play-out, Șfaițer a dezvăluit că în acest sens au curs discuțiile la ultima întâlnire, unde deținătorul de drepturi a făcut o promisiune:
„E nevoie de VAR cât mai repede. Am vorbit personal și cu președintele FRF și cu cel al Ligii. E nevoie de comunicare între cele două părți. Durează puțin acel training pentru arbitri, cam 6 luni, dar deținătorul de drepturi ne-a promis asta".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Obiect valoros descoperit de un jandarm din Botoșani pe malul unui râu
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024