Lansată ca idee în preajma alegerilor locale de anul trecut, înființarea filialei Botoșani a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a devenit de astăzi realitate. În aula Colegiului Național AT Laurian a avut loc festivitatea de deschidere, la care au participat conducătorii prestigioasei instituții ieșene, oficialități locale și studenți.
Primul care a luat cuvântul a fost ex-ministrul Justiției din guvernarea PSD.
”Deschidem o direcție nouă de știință, de educație universitară, de cultură în Botoșani. Spunem așadar bun venit la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași tinerilor care au ales să facă parte din comunitatea academică a UAIC”,
Tudorel Toader, rector Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Fostul judecător de la Curtea Constituțională a explicat că, pentru început, la Botoșani se vor desfășura activități pe două specializări: litere și economie & administrarea afacerilor.
”Este un început de activitatea universitară la Botoșani pe care l-am pregătit din timp, pe care dorim să-l dezvoltăm, să înființăm și alte specializări la licență și masterat, cursuri de zi, învățământ la distanță sau cu frecvență redusă. Toți studenții UAIC, indiferent că sunt la una din cele 15 facultăți acolo, în Capou, la Iași, fie că sunt la o filială din Botoșani sau Focșani, la extensiunea din Bălți, din Chișinău sau din cele pe care le vom mai înființa, au drepturi și obligații egale, adică inclusiv alocație la finanțarea de la buget, burse, tabere, mobilități studențești și Erasmus, deci fără vreo deosebire”,
Tudorel Toader, rector Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
La UAIC Botoșani vor preda în principal profesori de la Iași, potrivit conducătorului instituției din Copou, dar vor fi cooptoți și ”specialiști din zonă”
”Practic, deosebire între profesori nu există. Aceiași profesori, aceleași materiale, același conținut educațional, aceeași diplomă cu aceeași vocație de a profesa. Deosebirea pare terminologică”,
Tudorel Toader, rector Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alături de rector, la prezidiu au luat loc șefii Consiliului Județean și ai Primăriei Botoșani.
”Anul trecut, când am inițiat acest demers, foarte puțini credeau în el, pornind de la faptul că e un demers politicianist și până la faptul că este doar o vorbă aruncată în vânt. Noi, adică actualul primar al municipiului, Cosmin Andrei, echipa de parlamentari social-democrați, eu și ceilalți colegi de partid, dl rector Tudorel Toader, chiar am crezut că acest demers va avea o finalitate și că va veni în sprijinul tinerilor botoșăneni care nu-și permit să plece la studii departe de casă. Am crezut și credem că Extensiunea de la Botoșani a Universității «Alexandru Ioan Cuza» va crește de la an la an”,
Doina Federovici, președinte Consiliului Județean Botoșani.
Șefa CJ și-a exprimat credința că, în timp, filiala Botoșani a universității ieșene va deveni un centru de excelență.
”Am promis că voi veni în sprijinul tinerilor din Botoșani și am transformat promisiunea într-o realitate palpabilă. Vreau ca peste trei ani botoșănenii să se mândrească cu prima generație de studenți, iar cele două specializări deschise momentan la Botoșani să se înmulțească cu mult mai multe domenii de studiu. Îmi doresc ca orașul Botoșani să ofere profesioniști și de aceea, astăzi, m-am simțit mândru să văd că orașul prinde conturul unui viitor centru universitar de prestigiu”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani
UAIC mai are în județul Botoșani, în orașul Ștefănești, o stațiune de cercetare științifică și de practică studențească, aflată în plină reconstrucție.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024