Ioan Chelaru se află începând de luni în concediu de odihnă, după ce joi a fost prins în flagrant în timp ce lua o sută de euro în schimbul favorizării unei femei la obţinerea unei locuinţe sociale.
Chiar şi după expirarea repausului funcţionarul de la compartimentul de cadastru nu va reveni la serviciu.
“Cât el este în stare de cercetare, este suspendat din serviciu. În momentul în care va veni hotărârea de instanţă cu condamnare sau dacă îl găseşte sau nu vinovat, atunci îşi va pierde sau nu locul de muncă”, a afirmat
viceprimarul Florin Ghiorghiţă. Potrivit acestuia, raportul de serviciu cu municipalitatea a angajatului în cauză este suspendat. Chelaru lucra din anii ’90 la Primăria Botoşani şi avea un salariu sub cel mediu net pe economie. Procurorii au decis să îl cerceteze în stare de libertate dat fiind faptul că a fost cooperant, este unic întreţinător de familie şi are doi copii.
CITEŞTE POVESTEA ŞPĂGII DE LA PRIMĂRIA BOTOŞANI:
Şpagă la Primărie, un angajat a fost ridicat
Mesaj pentru cetăţeni de la Primărie după şpaga pentru locuinţă
Angajatul cu mita de Primărie eliberat de procurori şi cercetat în libertate