De aproximativ cinci ore muncitorii de la societatea Nova Apaserv se află la locul în care a fost înregistrată avaria care a dus la întreruperea furnizării apei în municipiul Botoșani și orașul Flămânzi.
A fost nevoie să se sape aproximativ trei metri și jumătate în subteran până s-a ajuns la conducta cu probleme. Apa fiind oprită la acest moment nu se poate vedea unde este fisura. După ce au scos asfaltul din carosabil și molozul de dedesubt, misiunea celor de la Nova Apaserv este să curețe groapa și astfel să constate unde este problema.
Procedură ce durează aproape o oră și jumătate.
Intervenția este îngreunată și de ploaia care cade continuu și de faptul că societatea are la dispoziție un singur camion de încărcare a pământului rezultat din săpătură pus la dispoziție de Elsaco.
Ady Petrușcă, directorul de exploatare și Romeo Obuf nu s-au mișcat de la locul intervenției și coordonează muncitorii pentru ca timpul în care apa este oprită să fie cât mai redus.
Încă nu se știe la acest moment care este dimensiunea dezastrului. Însă, ce s-a constatat este un cămin din beton, construit în urmă cu foarte mulți ani de zile, nu se știe de care constructor și care apasă direct pe conducta de distribuție a apei. În cazul în care fisura este sub acest cămin din beton, atunci lucrurile se vor complica considerabil.
Revenim cu mai multe informații peste aproximativ două ore, cu privire la stadiul intervenției
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024