Piața spațiilor industriale și logistice din România traversează cea mai bună perioadă din istorie, atât din prisma cererii, cât și a ofertei, dezvoltarea fiind concentrată în orașe mari cu acces la cel puțin o autostradă care facilitează transportul și distribuția mărfurilor într-un timp mai scurt și cu costuri mai reduse către un număr mai mare de clienți.
Stocul spațiilor industriale și logistice din România a ajuns la finalul celui de-al treilea trimestru al acestui an la 3,42 mil. mp.î
Alte orașe în care au fost dezvoltate parcuri logistice moderne, dar care nu beneficiază de acces direct la artere rutiere de mare viteză, sunt Iași, Râmnicu Vâlcea, Brăila sau Roman, localități în care proiectele sunt de cele mai multe ori punctuale, fiind realizate la cererea expresă a unui ocupant.
Această statistică vine să confirme din nou, dacă mai era nevoie, necesitatea esenţială pentru Botoşani şi celelalte judeţe din Moldova a construcţiei Autostrăzii A 8 Iaşi – Târgu-Mureş. După cum reiese foarte clar din situaţia prezentată, 90% din spaţiile industriale şi logistice din România se regăsesc în Transilvania şi Muntenia, acolo unde s-au construit totuşi mai multe tronsoane de autostradă.
Moldova, regiune unde nu există nici măcar un singur kilometru de autostradă, nu a reuşit să introducă vreun oraş în topul menţionat.
“Am remarcat o activitate mai dinamică a pieței în ultimele trei luni, cu cereri active din partea companiilor de logistică implicate în diverse proiecte și licitații. Aria de interes o constituie în continuare București, fiind orașul cu stocul cel mai mare (peste 1,6 mil. mp) și cu perspective atractive de livrări noi în anul 2019. Și orasele mari cu tradiție și dezvoltare industrială sunt pe harta de expansiune a chiriașilor – Timișoara, Cluj, Sibiu, observând însă și un interes în creștere pentru zona de Est a României, precum Bacău sau Iași. Anul 2018 a fost unul al retailerilor și distribuitorilor care s-au consolidat sau au efectuat mutări de anvergură, estimând că și în 2019 vom asista la tranzacții importante pe acest segment”,
Rodica Târcavu, Partner, Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox.
Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 45.000 de angajați în peste 70 de țări, ajutând chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor.
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024
CAMPANIE la Spitalul Județean: Botoșănenii se pot testa GRATUIT pentru această boală
Oana Sava
Nov 04, 2024
SEARA TRECUTĂ: Un bărbat a făcut focul în parc pentru a se încălzi
Oana Sava
Nov 04, 2024
Doar 9 posturi disponibile pentru botoșănenii cu facultate – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 04, 2024