Luna aceasta, orașul cunoscut de vreo jumătate de secol drept Târgul Doamnei - probabil cea mai frumoasă denumire pe care o poate primi o așezare - va consemna încă un moment istoric.
Este vorba despre finalizarea lucrărilor de restaurare a Bisericii ”Sfântul Gheorghe”. Invitat în luna martie 2022 la Botoșăneanul TV, primarul Cosmin Andrei răspundea întrebărilor formulate de jurnalistul Sergiu Bălășcău, cu privire la situația bisericii amintite, precizând că, cel mai probabil pe 23 aprilie sau în preajma acestei zile (23 aprilie fiind și Ziua Orașului Botoșani), va fi realizată recepția lucrărilor și se va lua în calcul sfințirea lăcașului de cult.
Biserica-simbol a orașului Botoșani revine astfel la strălucirea de odinioară, având în vedere că ultima restaurare amplă la care a fost supusă se întâmplase la începutul secolului XX, în anii 1911.
Înaintea acestui important eveniment pe care botoșănenii îl așteaptă, vă propunem astăzi o întoarcere în timp, în urmă cu mai bine de un secol. Iar unul dintre cei care au consemnat cu fidelitate parcursul lucrărilor și momentele încărcate de emoție din acel timp a fost colonelul Gheorghe Rățescu.
Însemnările colonelului Gheorghe Rățescu sunt amintite în dese rânduri de către Dan Smântânescu, cel care a fost vreme îndelungată secretarul personal al savantului Nicolae Iorga. Deși cunoștea în amănunt activitatea istoricului Iorga, Dan Smântânescu dă întâietate mărturiilor lăsate de Gheorghe Rățescu, fiind cel care a fost martor a numeroase întâmplări petrecute la Botoșani.
.jpg)
(Istoricul Nicolae Iorga)
Iată, de pildă, cum este descrisă de către Gheorghe Rățescu una dintre vizitele pe care Nicolae Iorga le făcea la Botoșani:
”Sosirea sa constituia un mare eveniment. La gară era aşteptat de oficialităţi, de profesori, de elevii liceului, de sute de cetăţeni şi chiar de ţărani de prin împrejurimi. La ieşirea din gară se pornea un alai având în frunte elevi ai cursului superior, după care urma trăsura Primăriei în care se afla oaspetele însoţit de primar, apoi elevii cursului inferior, cetăţeni şi toţi cei aflaţi la sosirea trenului. Alaiul se îndrepta spre centrul oraşului, pe Calea Naţională, pe la poştă, spre podul de piatră, iar de aici, în deal, la liceu. Câteodată, se mergea şi direct, pe bulevardul Belvedere. Pe tot parcursul, profesorul era ovaţionat. Urale ca „Trăiască Iorga”, „Trăiască apostolul neamului”, „Trăiască fiul Botoşanilor”, nu mai încetau”.
Iorga se oprea și la Liceul ”A. T. Laurian”, pentru a-și revedea foștii profesori, însă de cele mai multe ori susținea și conferințe care erau așteptate cu sufletul la gură de părinți, elevi, dar și de cadre didactice de la toate școlile din oraș.
”Aula liceului devenea neîncăpătoare. În primele rânduri se aflau cadrele didactice de la toate şcolile, apoi părinţii şi elevii, care stăteau câte doi pe un scaun. Uşile aulei erau larg deschise pentru cei care, nemaiavând loc în sală, umpleau şi holul mare. Când apărea Iorga, încadrat de directorul liceului şi de profesorul Nicolae Răutu - fostul său profesor de limba română - lumea se ridica în picioare ovaţionând. Aplauzele se auzeau până în stradă”.
Vocea lui Nicolae Iorga răsuna apoi clară, maiestuoasă, dar cu ”o muzicalitate cu totul proprie”.
”Se făcea apoi linişte şi Iorga începea să vorbească. Avea o dicţiune unică, cuvintele aveau o intonaţie aparte, iar fraza, o muzicalitate cu totul proprie. Ştia să cucerească auditoriul şi să-l vrăjească. Era un dar al său înnăscut şi nu apela la niciun artificiu oratoric. La terminare, în ovaţii de nedescris, părăsea sala - modest şi simplu - ca şi cum nimic nu se întâmplase, ca şi cum nu lăsa în urmă o sală fascinată”.
Un alt fapt mai puțin cunoscut, sau despre care s-a scris prea puțin, este legat de implicarea pe care Nicolae Iorga a avut-o în restaurarea bisericii-simbol a orașului Botoșani, într-o perioadă (începând din 1911) în care la președinția Comisiei Monumentelor Istorice se afla chiar istoricul născut pe aceste meleaguri.
.jpg)
Biserica ”Sfântul Gheorghe” era în mare ”suferință”, având nevoie urgentă de reparații. Nicolae Iorga a venit în mai multe rânduri la Botoșani pentru a se asigura că lucrările de restaurare decurg conform planurilor stabilite.
”Eu eram acolo și am văzut și am auzit”, povestește colonelul Gheorghe Rățescu, mărturisind că, de fiecare dată în astfel de vizite, Nicolae Iorga oferea ”un mic curs de arhitectură bisericească de epocă, ținut în aer liber”.
Așadar, marele istoric le-a cerut restauratorilor ”să nu care cumva să modifice baza turlei bisericii – stea în opt colțuri – acesta fiind un specific al bisericilor lui Ștefan cel Mare și al urmașilor săi”.
Tot lui Iorga i-a aparținut decizia de a dărâma clopotnița de la intrarea în biserică și ”să se zidească alta mai departe”.
”Întrebat unde să fie înălțată noua clopotniță, Iorga s-a uitat roată-mprejur, apoi a arătat cu mâna zicând: uitați-vă, acolo să o faceți, în colțul acela, și acolo s-a făcut”, povestește mai departe colonelul Gheorghe Rățescu.
(Biserica Sf. Gheorghe” înainte de mutarea clopotniței)
Aproximativ 40 de maiștri au lucrat la restaurarea bisericii la acea vreme. Erau români, sârbi, austrieci și italieni. S-a lucrat cu migală, cu măiestria specifică meșterilor europeni îndelung probați prin catedralele - monumente istorice. Începuse războiul, iar tunurile se auzeau tot mai aproape. Iorga nu renunța, voia să vadă lucrarea finalizată.
Biserica nu era pictată în interior. O explicație aparte vine din partea unui istoric din vremea noastră. Este vorba despre Adrian Nicolae Petcu, cel care de mulți ani studiază locașurile de cult din România.
Adrian Nicolae Petcu scrie într-un studiu publicat în Ziarul Lumina că, ”la puţin timp după zidire, Doamna Elena a fost ucisă de susţinătorii pretendentului la domnie, astfel încât Biserica "Sf. Gheorghe" din Botoşani a rămas nepictată, biserică albă, după cum erau numite la vremea aceea lăcaşurile nezugrăvite din Moldova”.
Iată de ce Nicolae Iorga a fost întrebat de profesorul Petre Antonescu, de la Școala de Arhitectură din București: ”În interior ce facem, domnule profesor?”
Iorga a îndreptat mâna către Herța și Cernăuți, de unde se auzea bubuit de tun, și a răspuns: ”Dacă vom avea bani și dacă împrejurările vor permite, atunci pereții se vor picta, iar dacă nu, vor rămâne așa cum sunt – doar tencuiți”. Iar împrejurările, după cum s-a văzut, ”nu au permis”.
Înainte de închiderea oficială a lucrărilor, Nicolae Iorga a avut o cerere neașteptată către preotul paroh Constantin Vasiliu: împreună cu inginerul orașului, să redacteze un act în care să arate tot ce s-a făcut în timpul restaurării.
Iar actul ”să se zidească la înălțimea soclului clopotniței, pe peretele dinspre răsărit”.
Zis și făcut întocmai. Documentul, redactat de către avocatul Jenică Vasiliu, fiul preotului, a fost semnat apoi de către protoiereu, primar, prefect și inginerul orașului. Apoi a fost pus într-o cutie cilindrică de tablă și zidit în locul indicat de istoricul Iorga.
”Personal am scris și eu referitor la ce era atunci în țară și în oraș, am pus documentul într-o cutie de tablă pe care am pus-o alături de documentul oficial. După circa 60 de ani am făcut cunoscut aceasta bisericii Sf. Gheorghe, spre știință și neuitare”, mărturisea colonelul Gheorghe Rățescu în anii 70.
Un alt moment emoționant avea loc la finalizarea lucrărilor. Când Nicolae Iorga i-a adunat pe toți cei care au lucrat la restaurarea Bisericii ”Sf. Gheorghe” și le-a adresat cuvinte de mulțumire. Gheorghe Rățescu povestește cum marele savant a vorbit întâi românește, apoi a vorbit pe rând sârbește, italienește și nemțește, ”spre uimirea tuturor”.
Imagini din luna martie 2022, înainte de finalizarea lucrărilor de restaurare:
