Doi copii, ambii în vârstă de 5 ani, unul din Ripiceni, celălalt din satul Doina (comuna Răuseni) au incendiat din joacă, primul furajele din curtea bunicilor, al doilea furajele şi un adăpost de animale din gospodăria părinţilor. Incendiile nu s-ar fi produs dacă adulţii în grija cărora erau cei doi băieţi i-ar fi supravegheat şi nu ar fi lăsat la îndemâna lor chibriturile.
Pentru stingerea celor două incendii au intervenit două echipaje din cadrul Gărzilor de Intervenţie Ştefăneşti şi Truşeşti, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La Ripiceni, flăcările au distrus cca 2 tone de furaje, iar la Doina, comuna Răuseni, un adăpost de animale, construit din scândură, precum şi peste 5 tone furaje. Valoarea totală a pagubelor înregistrate în urma celor două incendii a fost estimată le peste 3.000 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 130.000 lei.