Acţiunea deschisă de conducerea Sindicatului Apă şi Canal de la nivelul societăţii Nova Apaserv în numele salariaţilor de la această societate cu privire la suspendarea unor sporuri de care au beneficiat circa 400 de angajaţi a avut un prim termen în dimineaţa zilei de miercuri, 7 decembrie a anului în curs.
Practic, prin acest proces, sindicatul a solicitat instanţei anularea deciziei dată de
Consiliul de Administraţie de la nivelul unităţii prin care sporul de fidelitate în procent de 10% din salariul de bază precum şi cel pentru condiţii deosebite de muncă de 15 puncte procentuale, au fost suspendate. La primul termen însă, reprezentantul legal al societăţii a solicitat o amânare.
„Ni s-a dat un nou termen pe data de 14 decembrie, săptămâna viitoare. Societatea a solicitat o amânare, nu an fost depusă documentaţia pentru apărarea de la societate. Cât despre decizia dată de CA nu am ce să comentez despre asta, este decizia consiliului, acţiunea merge în instanţă, noi am invocat articolul 69 din Codul Muncii care spune că nici o reţinere din salariu nu se face decât în baza unei hotărâri judecătoreşti”, a declarat
Anca Guraliuc, preşedinte Sindicatul Apă şi Canal.
Motivul pentru care juriştii de la Nova Apaserv au cerut un nou termen îl constituie starea de incompatibilitate în care se află juriştii unităţii care au calitatea atât de reclamanţi cât şi de pârâţi. „
S-a acordat foarte greu un termen de o săptămână pentru că eu m-am prezentat la termen mandat de CA să solicit un termen pentru angajarea unui apărător, altă persoană decât un salariat al unităţii, pentru că, consilierii juridici ai societăţii sunt într-o situaţie de incompatibilitate constatată şi de instanţă având în vedere că suntem semnatari ai tabelului depus de sindicat şi eu nu pot să fiu în acelaşi timp şi reclamant şi reprezentant al pârâtei. Şi în această situaţie eu am făcut un referat care a fost analizat în cadrul şedinţei de ieri şi azi am fost mandat să solicit un termen în vederea angajării unui apărător”, a afirmat
Albert Tănasă, şef serviciu juridic Nova Apaserv. Până la următorul termen stabilit de instanţa de judecată, societatea de furnizare a apei va angaja printr-un contract de prestări serviciu un apărător din exterior.
(G.E.)