Poziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean rămâne una fermă cu privire la solicitările unor cadre didactice de a se recupera materia pierdută în timpul celor două săptămâni de proteste, în afara programei şcolare. Conducerea acestei instituţii susţine că, nici elevii şi nici părinţii nu sunt de acord cu această cerinţă, iar cadrele didactice şi-au asumat riscul de a nu fi plătite pentru grevă. „
Nu cred că este drept, există trei parteneri principali, sunt cadrele didactice, sunt elevii şi părinţii. Practic doi din aceşti factori au spus clar, chiar Consiliul Elevilor a dat un comunicat şi au spus clar că nu doresc recuperarea materiei decât în cadrul orelor de curs. Cred că trebuie să ţinem cont de opinia lor. Cadrele didactice cu toată părerea de rău intrând în grevă şi-au asumat riscul de a nu fi plătiţi”, a afirmat
Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct IŞJ. Şeful acestei instituţii a mai afirmat că, sunt unităţi de învăţământ unde liderii de sindicat încearcă să obţină plata orelor către profesori prin afirmarea că aceştia ar fi semnat în condică precum că ar fi desfăşurat activităţi metodico-ştiinţifice deşi „
aceiaşi lideri sindicali au putut fi văzuţi în faţa Prefecturii şi au pretenţia de a fi plătiţi pentru partea aferentă a acelor activităţi”. De asemenea, în cadrul acestei săptămâni, o parte dintre inspectorii şcolari vor derula o serie de inspecţii tematice în unele unităţi de învăţământ unde au fost proteste. „
I-am rugat pe colegii mei inspectori să solicite directorilor să discute cu cadrele didactice astfel încât aceştia să nu facă presiuni asupra elevilor. Deocamdată nu am primit sesizări din partea părinţilor, dar sunt sigur că vor fi situaţii. Ce pot să vă mai spun este că în această săptămână avem o inspecţie tematică în unităţile de învăţământ din municipiu şi Dorohoi unde au avut loc şi mişcări de protest”, a mai spus
Daniel Botezatu. Unul dintre aspectele care vor fi verificate va fi şi pe linia recuperării materiei pierdute.