În data de 10 mai, la Botoşani s-a desfăşurat întâlnirea de lucru bilaterală între delegaţiile Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – România şi Direcţiile regionale Nord, Vest şi Sud - Republica Moldova.
Delegaţia Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a fost condusă de adjunctul şefului ITPF laşi, comisar şef de poliţie dr. Constantin Cîrcu, iar din partea Republicii Moldova au participat reprezentanţii de frontieră ai sectoarelor Nord, Vest şi Sud, comisar şef Marin Andronic, comisar principal Andrei Slivinschi, respectiv comisar principal Ion Focşa.
Cele două delegații au analizat situaţia operativă de la frontiera româno-moldoveană, au evaluat modalitatea de supraveghere a acesteia şi au făcut schimb de informări cu privire la combaterea activităţilor infracţionale.
De asemenea, s-a stabilit faptul că schimbul de informaţii dintre cele două autorităţi a contribuit în mod pozitiv la adaptarea dispozitivelor de supraveghere a frontierei în vederea coordonării demersurilor la frontiera de stat pentru combaterea contrabandei cu ţigări şi migraţiei ilegale.
Reprezentanţii celor două structuri au concluzionat că activităţile de cooperare au avut continuitate şi s-au desfăşurat conform cadrului normativ bilateral în vigoare, fiind mai frecvente în sectoarele de responsabilitate comune în care au fost înregistrate evenimente de frontieră.
Pentru trimestrul II al anului 2018, cele două părţi au stabilit de comun acord continuarea activităților derulate în perioada precedentă, la nivel teritorial, respectiv:
- informarea reciprocă în timp operativ despre evenimentele înregistrate la frontiera comună;
- cercetarea în comun, de fiecare dată, a evenimentelor de frontieră înregistrate pe segmentul de frontieră verde;
- desfăşurarea întâlnirilor periodice la nivelul şefilor punctelor de trecere.
- întâlnirile de lucru la nivel de experți pe linia de analiză de risc.
Întâlnirea de lucru s-a desfăşurat într-o atmosferă de colaborare şi înţelegere, în spiritul întăririi încrederii reciproce la frontieră, delegaţia R. Moldova aducând mulţumiri părţii române pentru modul în care s-au desfăşurat lucrările şedinţei de lucru.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024