Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean s-a deplasat în cursul zilei de marţi, 8 februarie la Bucureşti la Ministerul Educaţiei unde va ridica problema drepturilor salariale ale profesorilor, care au obţinut majorări salariale date de instanţele de judecată. Şi asta deoarece, multe dintre unităţile de învăţămînt de la nivel judeţean au un buget insuficient pentru plata acestor remuneraţii financiare în cazul acelor profesori cărora instanţa le-a dat hotărîri judecătoreşti favorabile. „
În acest moment, doamna inspector şcolar general este la Ministerul Educaţiei, încearcă să clarifice situaţia, problema este că trebuie respectate hotărîrile date de instanţele de judecată dar în acelaşi timp, ordonatorul de credite trebuie să se încadreze în bugetul alocat pentru salarii”, a declarat
Daniel Bucătariu, inspector de specialitate IŞJ. De asemenea, Ada Macovei a lansat un apel directorilor de şcoli care sunt ordonatori de credite de a face reîncadrarea salarială pe baza deciziilor date de instanţele de judecată. „
Vom vedea dacă întreaga sumă va putea fi acordată personalului didactic. Deja suntem în întîrziere cu plata salariilor cu o zi sau două, însă sperăm că această întîrziere nu se va prelungi mai mult. Directorii de şcoli fac statele de plată ţinînd cont de hotărîrile judecătoreşti, dar vor acorda suma pe care o au prevăzută în buget, adică pe moment vor fi salarii mai mici”, a mai spus
Daniel Bucătariu. De altfel cu o situaţie asemănătoare se confruntă şi primăriile din judeţ care nu au acoperite în buget cheltuielile pentru drepturile salariale ale angajaţilor pentru întreg anul în curs.