Anul acesta pare să fie cel în care au explodat practic nemulțumirile vis a vis de societatea Nova Apaserv.
Poate și din cauza faptului că PSD-iștii botoșăneni au promis o schimbare în această companie și în loc de asta, cetățenii constată că la Nova Apaserv, printre altele au fost practic menținuți toți cei șase directori și totul nu a fost decât un schimb de putere.
Iar situațiile din teren, cu avarii aproape zilnice și termene de lucrări nerespectate s-au transformat în reclamații pline de revoltă.
”Apropos de municipiul Botoșani, am cerut o situație ieri după amiază când am văzut și eu în presă ce se întâmplă și câte probleme au apărut. Am primit, după ce au fost centralizate. În momentul de față se lucrează pe strada Grăniceri, Teatrului, Hatman Arbore și la Piața Mare, Calea Națională, Ion Pillat, zona Carrefour”,
Costel Șoptică, senator PNL
Reclamații care au fost depuse inclusiv ieri există și de la cetățenii de pe străzile Cașin, Zimbrului, Peco, Ion Creangă, Anastasie Bașotă, Mușat Vodă, Humăriei.
„Practic sunt reclamații aproape peste tot și asta ar cam trebuie să dea foarte mult de gândit. Și aici îmi pun o întrebare legată de acest proiect ADI – Aqua în care dacă ați remarcat, eu nu știu dacă în ultimul an de zile, nu am auzit să se spună în ce stadiu de implementare se află, el trebuie să fie aproape terminat, trebuie să înceapă faza a doua. Nu știm câți bani s-au luat, nu există nici un fel de informare în sensul acesta”,
Costel Șoptică, senator PNL
Dincolo de toate aceste probleme, în ședința din martie a Consiliului de Administrație al Nova Apaserv se vor aproba indemnizații mărite pentru administratori.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024