Două comedii au pregătit actorii botoșăneni pentru spectatorii dornici de relaxare în sala de teatru.
Teatrul “Mihai Eminescu” Botoșani își deschide ușile sâmbătă, 24 iulie 2021, la ora 18.00, pentru spectacolul ”Bani din cer”, de Ray Cooney.
Regia artistică şi coloana sonoră: Alexandru Vasilache
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Distribuţia:
Jean Perkins - Daniela Bucătaru
Henry Perkins - Sorin Ciofu
Bill - Ioan Crețescu
Davenport - Gheorghe Frunză
Betty Johnson - Petronela Chiribuţă
Vic Johnson - Răzvan Amitroaei
Slater - Vali Popa
Un trecător - Petruț Butuman
Dialog cu regizorul Alexandru Vasilache
- După "O noapte nebună", iată un spectacol construit cam după acelaşi calapod...
- Ray Cooney, autorul textului este, în primul rând, actor. El ştie ce înseamnă pentru un actor o situaţie foarte incitantă, explozivă. El ştie ce înseamnă replica. A scris un şir de piese ştiind toate cele spuse şi "Bani din cer" nu face excepţie de la "regulă". Este o piesă scrisă pentru actori. Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situaţiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu şi mai repede. Şi actorul şi personajul sunt puşi în situaţii limită. Este vorba de limita comediei, să ne înţelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoşani a probat reacţii deosebite, evident, în situaţii cu totul şi cu totul deosebite!
- Ray Cooney dramaturgul are, deja, un "stil al casei" în ce priveşte construcţia textului...
- Dacă vom aşeza alături şi "O noapte nebună", vom vedea un mod de a construi intriga oarecum asemănător... sau este vorba de un număr de telefon identic sau de un apartament care se confundă cu altul...
- ... iar în acest rând se încurcă... banii!
- Personajului principal "îi cade din cer" un mare noroc - o sumă enormă de bani. Şi apoi apar întrebările: ce să faci cu o sumă de bani atât de mare? Cum să gestionezi corect aceşti bani? Care sunt... ispitele care se ivesc? Care sunt primii paşi de făcut în momentul în care ai atât de mulţi bani?
Orice situaţie de acest fel - când capeţi - surprinzător - o sumă mare de bani - te învaţă ceva, de reface! Chiar dacă, până la urmă, nu vei avea parte de acei bani!
Duminică, 25 iulie, ora 18.00, botoșănenii sunt așteptați la spectacolul ”Îmbătați de dragoste”, după Pierre de Marivaux.
Regia artistică: Alexandru Vasilache
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Muzica: Alexandru Vasilache
Asistent regie: Sorin Ciofu
Coregrafia: Victoria Bucun
Distribuția:
Cezar Amitroaei – D-nul Orgon, bătrân gentilom
Petruț Butuman - Mario, fiul său
Silvia Răileanu - Silvi, fiica sa
Sorin Ciofu - Dorian, pretendentul Silviei
Lidia Uja - Lizet, camerista Silviei
Răzvan Amitroaei - Victoire, valetul lui Dorian
Eterna dragoste... Un joc al dragostei, doar aparent inofensiv, pune o problemă cât se poate de serioasă și veche de când e lumea: într-o căsnicie, e mai importantă zestrea sau omul? Să fie adevărat că haina-l face pe om? Se poate interzice dragostea pe motiv de apartenență la paliere sociale diferite? Este loc, în sufletul atât de zbuciumat al omului, și pentru dragoste și pentru rațiune, sau dragostea-i oarbă și rațiunea rece precum gheața? Încap - și dragostea și rațiunea - în același suflet? Îmbătați - vă de dragoste! Dar nu uitați de și următoarea etapă, cea a prieteniei și a prețuirii sincere! (T.A.)
Biletele se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48,
tel 0231 510 970 sau 0735 779 821
Program: 10.00 – 18.00, de marți până vineri; sâmbătă și duminică 16.00 – 18.00
Pret bilet - 30 lei; elevi , studenți, pensionari – 15 lei.
online - https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024