Înfrângerea la scor de neprezentare pe care FC Botoşani a suferit-o joi seară pe Stadionul Municipal în faţa polonezilor de la Legia Varşovia în turul II preliminar al Europe League l-a cam lăsat fără cuvinte pe antrenorul roş-alb-albaştrilor.
„Despre joc chiar nu pot să spun nimic. Am întâlnit un adversar mult mai valoros decât noi, eram conştienţi ce ne aşteaptă”, a afirmat Leo Grozavu.
După o lungă perioadă, tehnicianul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de atitudinea jucătorilor.
„Astăzi n-am avut inima sau sufletul cu care ne-a obişnuit FC Botoşani. Am fost foarte apăsaţi, mult prea emoţionaţi pentru un joc de un asemenea nivel. Ca stare de competiţie am fost apăsaţi, foarte emoţionaţi”, a spus Leo Grozavu.
Antrenorul FC Botoşani a fost dezamăgit şi de reacţia publicului, în totală contradicţie cu comportamentul fanilor polonezi.
„Sunt supărat că nu am înţeles că am ajuns unde am ajuns într-un timp scurt. Să vină la joc şi să–i apostrofeze din primul minut… Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar din păcate simt un gust amar”, arătat Leo Grozavu.
El a insistat asupra diferenţelor uriaşe dintre FC Botoşani şi Legia Varşovia:
„Tot ce ţine de clubul Legia este la un nivel mult prea mare pentru a-i putea elimina. Din zece meciuri poate am câştiga unu-două”.
În opinia sa, astăzi FC Botoşani „nu a făcut greşeli, am făcut copilării”. (S.B.)
Veşti bune pentru fermieri: Cine are cultura afectată de secetă în proporție de 50% scapă de datorii
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Un nou COD GALBEN de ploi emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Amenzi, interdicții și anchetă după meciul Dinamo-FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
CE se întâmplă cu ratele românilor de la 1 octombrie: Câți bani vor plăti cei care au credite în lei
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024