Liberalii botoşăneni au renunţat la ideea organizării unui tîrg de produse tradiţionale de sărbători pe Pietonalul Unirii. Ei sunt supăraţi că şefii Primăriei le-ar fi furat iniţiativa şi că, în plus, ei vor să o realizeze pe bani publici.
Liderii PNL nu au primit nici pînă la această dată un răspuns oficial de la municipalitate privind autorizarea acţiunii pe care doreau să o pună în practică înaintea Crăciunului. În schimb, li s-a propus ca manifestările lor să devină parte integrantă a unui program mai amplu conceput de Primărie, însă liberalii au refuzat oferta.
„Practic cei de la municipalitate, prin vocea dl.Ghiorghiţă, ne-au confiscat ideea. Ba mai mult, ne-au chemat la mai multe întîlniri şi am constatat că este o mare bulibăşeală acolo, adică dînşii nu prea ştiu despre ce-i vorba, dar dădea foarte prost să organizeze liberalii un astfel de tîrg de produse agro-alimentare pentru locuitorii din municipiul Botoşani cu atît mai mult cu cît noi aveam experienţa organizării tîrgului agro-zoo de la Popăuţi care a fost un succes şi care i-a zguduit destul de mult şi pe cei de la PDL, şi pe cei de la PSD şi suntem în situaţia în care am fost la nişte întîlniri cu d-lor şi au spus că să vedem ce idei avem, cu alte cuvinte noi să fim folosiţi ca servanţii d-lor, ceea ce este inacceptabil”, a declarat
Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele PNL Botoşani. În aceste condiţii PNL va organiza caravane ce vor străbate oraşul şi vor împărţi cîteva sute de coşuri cu produse tradiţionale de sărbători, iar tombola cu premii va avea loc probabil la sediul partidului.