Internat în spital din cauza unor probleme de sănătate, un primar din Botoșani a ținut totuși să transmită un mesaj.
În urma numeroaselor zvonuri privitoare la o renunțare a candidaturii pentru Primăria Botoșani, Lucian Borfotină a anunțat că va fi prezent la conferința de presă organizată de ALDE joi, 27 februarie 2020.
Numai că între timp s-a îmbolnăvit și astfel l-a însărcinat pe bunul spu coleg să transmită mesajul său.
„Aș vrea să transmit un mesaj din partea candidatulu la Primăria Botoșani, dl Lucian Borfotină, dlui nu este cu noi astăzi, este internat la Spitalul Județean. A avut o criză renală. Mesajul lui este clar, rămâne la ALDE și candidează la Primăria municipiului Botoșani”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte ALDE Botoșani
Liderii ALDE susțin că își doresc astfel să pună capăt speculațiilor: „Ca să încheiem acest subiect, au fost foarte multe discuții, foarte multe zvonuri și de asta am vrut să clarificăm acest lucru”.
În ultima vreme, apăruseră discuții că Lucian Borfotină ar negocia cu PNL pentru o candidatură la Cristești. În condițiile în care el este încă membru PSD dar coordonează Organizația Municipală ALDE.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024