Nu mai puţin de 2.000 de familii botoşănene au fost tăiate sau primesc doar o parte din alocaţia de susţinere a familiei acordată de stat persoanelor cu venituri reduse. Motivul îl constituie numărul mare de absenţe înregistrat de copiii care provin din aceste familii la şcoală, în urma unei măsuri impusă de actuala guvernare.
Practic, absenteismul unor şcolari de la cursurile de învăţământ s-au răsfrânt asupra propriilor familii cărora le-au fost suspendate sau diminuate aceste ajutoare financiare de la stat, pentru o perioadă de trei luni de zile. Cei afectaţi de numărul mare de absenţe înregistrat de proprii copii la şcoală vor reveni la cuantumul integral a acestui sprijin bănesc abia la începutul lunii decembrie din acest an. Situaţia absenţelor înregistrate la şcoală de unii elevi botoşăneni a fost transmisă Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale, instituţie care gestionează
aceste indemnizaţii de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean.
„În cazul elevilor care au înregistrat absenţe, ei sunt suspendaţi în continuare, timp de trei luni de zile, august, septembrie şi octombrie. Pe data de 5 decembrie îşi vor primi din nou plata pentru luna noiembrie, cei care au avut redus acest cuantumul acestui sprijin financiar, aici fiind vorba de circa 2.000 afectate, deci şi alocaţii suspendate şi cu cuantum diminuat, cei care aveau peste 20 de absenţe se suspenda de tot alocaţia, iar cei care aveau sub 20 de absenţe se cumulau şi se făceau reduceri de 20 sau 50% au primit în continuare, dar redus”, a declarat
Sebastian Tocariu, director executiv AJPS. O nouă situaţie reactualizată a absenteismului va fi efectuată în prima lună din anul viitor şi va fi transmisă Agenţiei de Prestaţii Sociale pentru aplicarea de noi măsuri. Pe de altă parte, în acest an şcolar, potrivit situaţiei transmisă de Inspectoratul Şcolar, alţi 3.000 de elevi vor beneficia de alocaţie de stat, ei fiind majori însă frecventând în continuare o formă de învăţământ.
(G.E.)