Deşi au trecut două luni de zile de când Marilena Mardare a primit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean un calificativ nesatisfăcător şi care nu îi permite continuitate pe funcţia de director din fruntea Liceul Teoretic Nicolae Iorga, nici până la această dată Ministerul Educaţiei nu a emis nici o precizare privind soarta acesteia.
Marilena Mardare a contestat calificativul acordat de Inspectoratul Şcolar în cadrul Consiliului de Administraţie întrunit pe data de 13 septembrie la nivelul acestei instituţii, însă în urma unei reanalize, la cele 57 de puncte obţinute iniţial i s-au mai adăugat încă trei până la 60, însă nici aşa nota nu i-a permis continuarea contractului de management, fiind necesare 61 de puncte. Decizia Consiliului de Administraţie a fost trimisă către Ministerul Educaţiei care să stabilească desfacerea sau continuarea contractului de management a directorului de la Pedagogic, însă nici până la această dată nu s-a primit nici un răspuns. „
S-a trimis de circa o lună de zile la Ministerul Educaţiei propunere de demitere a d-nei Mardare, rămânea ca ministerul să spună da sau ba, adică este demisă doamna director sau îşi va continua activitatea în calitate de director. Nu am primit nici un răspuns”, a declarat
Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct. Marilena Mardare a fost singurul director de şcoală care a primit din partea Inspectoratului Şcolar un calificativ nesatisfăcător.
(G.E.)